Evaluare utilizator: 1 / 5

Steluță activăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

Index articole

CUVÂNT   ÎNAINTE

 

A fost odată ca niciodată...

 

Aşa începe orice poveste a copilăriei noastre.

 

Oare tot ce este real şi peste care trece o perioadă de timp devine poveste?


 

Atunci unde rămân oamenii, unde sunt faptele, unde sunt evenimentele, întâmplările, sentimentele, trăirile, bucuriile şi tristeţile, entuziasmul şi dezamăgirea? În însemnările ce urmează vom încerca, cu ajutorul cititorilor părtaşi (încă în viaţă la evenimentele pe care le vom relata) să readucem în memoria celor care le-au trăit dar şi în mintea celor care ne urmează fapte de viaţă autentice, vremuri de mult apuse, irepetabile („istoria se repetă” spune o cugetare inţeleaptă, dar nu la amănuntul care ţine de fotbalul din…Tânganu). De aceea autorul acestor modeste rânduri a solicitat persoanelor care au fost implicate în evenimentele relatate să vină cu propuneri, corecţii, sugestii aşa încât această încercare, temerară şi unică, să devină o lucrare colectivă. Pe care o lăsăm celor pe care i-am zămislit, i-am iubit, le-am luminat copilăria şi pe care, într-un sens mai puţin elegant, îi forţăm” să-şi mai aducă aminte şi de noi cei care am fost cândva o parte, o părticică, un semn, o arătare în viaţa lor. Ideea acestor rânduri este veche: la o bere, la o şuetă, la un ceas al aducerilor-aminte, la un moment nostalgic când vântul şuieră trist printre pomi, nori sau stâlpi de telegraf dezlegăm baierile trăiştii cu amintiri şi atunci sufletul nostru se înveseleşte şi se întristează concomitent sub imperiul unor vremuri de mult apuse. Şi atunci m-am gândit să le aştern(em) pe o modestă bucată de hârtie…(electronica deocamdata)...

Hotărârea a fost luată într-o zi de noiembrie 2008 ploios şi trist când, autorul acestor rânduri a făcut o vizită terenului din Tânganu. Tristeţe, vorba poetului, „incomensurabilă”. Gunoaie, sticle sparte, sticle de plastic, şiroaie de brazde de plug pe care natura darnică încearcă să le acopere privirilor indiscrete. Aşa arăta terenul de fotbal din Tânganu, leagănul de vise al multora dintre noi. A murit fotbalul din Tânganu? Va muri şi terenul de fotbal încăput pe mâini haine, hrăpăreţe, mercantile aşa cum circulă „un zvon ca o boare” prin urbea noastră?  Până dispare fotbalul din Tânganu (sperăm să nu se întâmple aşa ceva) încercăm să relatăm, din prea multe aduceri aminte, din prea puţine documente, ceea ce a fost. Ce va fi noi nu ştim sau poate nu vom şti… pentru că timpul, în trecerea lui inexorabilă, ne cerne trecându-ne în lumea de dincolo aşa cum a trecut pe mulţi dintre eroii rândurilor ce urmează. Materialul va fi eterogen, nu va avea o curgere cronologică pentru că lipsa documentelor este evidentă. Nimeni nu se gândea în anii `50, ’60 sau ’70, de exemplu, să consemneze pe hârtie evenimentele de atunci. Eram tineri, distraţi, entuziaşti, nepreocupaţi de statistică. Viitorul era ceva mult prea îndepărtat. Să recapitulăm: rândurile de faţă sunt despre cei ce au fost, despre cei care, încă!, mai sunt, pentru cei care, incă!, mai sunt dar şi pentru cei care vor veni.

Comentarii   
Vasile Bolboja
0 # MULTUMIRI COLABORATORILORVasile Bolboja 26-04-2010 09:01
Aceste pagini de istorie fotbalistica au fost tiparite (in conditii grafice modeste) intr-un minitiraj promotional care a si fost distribuit principalelor personaje ale insemnarilor noastre. Acolo unde a fost cazul (Cosma Tudor-Cocoş) a fost predat urmasilor. Pe prima pagina sunt trecuti colaboratorii fara aportul carora aceste insemnari nu ar fi fost posibile. Sau ar fi fost mult mai sarace... Consider ca este un semn de respect sa le trecem si numele lor in portalul care a gazduit cu atata generozitate modesta noastra incercare:
CRISTEA STERE - TURUGĂ
COSMA IVAN - GANEA MANEA
DUMITRICĂ FLOREA - VERDE
ŢINTAR MARIN - BRUJULICĂ
ION CONSTANTIN - GODĂCEL
ION NICULAE - GODAC
MUŞAT GHEORGHE - TALANGA
DUMITRU ION - ŢÂNŢARU
GHEORGHE ION - NITĂ
STATE VASILE - POCĂITU
STATE ION - POCĂITU
SAVA ION - GAGĂ
IORDACHE MARIN - ZANEA
ONISIE FLOREA - CAIE
BADEA STEREA - BUSUIOC
STOIAN CONSTANTIN - DUDĂ
Si mult regretatul plecat recent dintre noi,
ISTRATE TUDOR - DUDU RILĂ
Le multumesc mult.
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
Mircea Agrisan
+1 # Legat de acest post :)Mircea Agrisan 07-09-2010 16:12
Va multumesc in numele tuturor sportivilor de dirt-track pt aceste cateva randuri scrise despre noi. Cred ca ar fii ceva frumos sa mai scrieti cate ceva despre acest sport si sa adaugati si niste poze . Pt mai mult detalii si poze legate de dirt-track ma puteti contacta la adresa de email Va multumesc frumos .
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
Nelutu
0 # ce vremuri uitateNelutu 23-11-2015 00:28
Citez pe Mircea Agrisan:
Va multumesc in numele tuturor sportivilor de dirt-track pt aceste cateva randuri scrise despre noi. Cred ca ar fii ceva frumos sa mai scrieti cate ceva despre acest sport si sa adaugati si niste poze . Pt mai mult detalii si poze legate de dirt-track ma puteti contacta la adresa de email Va multumesc frumos .


dar de Cucu Alexandrescu Ivan Moldovan Colea Sora Datcu Nelutu Cornel nu ati pomenit nimic anii 1965 1970
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
Vasile Bolboja
0 # Un oaspete de seamaVasile Bolboja 07-09-2010 16:13
Portalul nostru este onorat de prezenta unui oaspete de seama: cunoscutul fost motociclist de dirt-track Mircea Agrisan. Activitatea sportiva a d-lui Agrisan este indisolubil legata de doua nume. Primul: cunoscutul club sportiv bu***estean Metalul unde impreuna cu alti doi sportivi binecunoscuti Cornel Voiculescu si Gheorghe Sora au incantat generatii de iubitori de dirt-track in spectaculoasele con***suri pe traseul de langa stadionul cu acelasi nume dar si in tara si in strainatate. Al doilea nume este al fostului presedinte al clubului intre anii 1981-1991, concomunalul nostru Ion Sava. In perioada presedintiei domniei sale clubul Metalul a avut o perioada de performante maximale. Printre ele si dirt-track-ul cu tripleta de maestrii ai sportului amintita mai sus. Il vom contacta pe d-l Agrisan pe adresa domniei sale de internet pentru ca in viitor portalul nostru va avea in vedere emisiuni, interviuri cu personalitati din lumea sportului atat din comuna noastra cat si din... apropiere. Si clubul Metalul a fost un reper in drumurile noastre cotidiene catre marele oras si un loc unde petreceam frumoase duminici sportive. Care au ramas doar amintiri...
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
Voxcernica.ro
0 # Raspuns d-lui KerrieVoxcernica.ro 31-07-2015 22:12
Cel ce semneaza aceasta rubrica nu cunoaste limba engleza. Dar este autorul acestor pagini de istorie fotbalistica cu caracter de unicat in Romania, fiind vorba de o modesta comuna. Daca ne intrebati in limba romana va raspundem la orice intrebare pentru ca suntem ... in tema.
Multumim pentru intelegere !
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
petrache marin dorin
0 # cumpar carte fotbal Cernicapetrache marin dorin 05-01-2016 18:57
Stimate domnule Bolboja,as dori sa cumpar cartea tiparita despre fotbalul de la Cernica,pentru a fi inclusa in cea mai mare biblioteca de fotbal din Romania . Amanunte la telefon 0723 855121 Multumesc si felicitari pentru ce faceti pentru consatenii dv.
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
Adaugă comentariu
Pentru un dialog civilizat, articolele si comentariile care contin expresii vulgare, injurii catre alti utilizatori sau incita la violenta, ura, sunt defaimatoare, ofensatoare, promoveaza produse sau servicii, sau nu au legatura cu subiectul comentat, vor fi sterse. Responsabilitatea pentru articole si comentarii revine autorului acestora.
Campurile de mai jos marcate cu * sunt obligatorii.


Codul de securitate
Refriseaza codul / Introduceti codul in campul de mai jos

Fotbalul... in Cernica: Transmisiuni Live si inregistrari - (m)

Vox Cernica TV