Tipărire
Categorie: Opinii Opinii
Publicat: 27 Martie 2012 27 Martie 2012
Accesări: 3385 3385
Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

autocriticaTrebuie să-mi fac autocritica...

Este un procedeu comunistoid, mai precis a devenit aşa prin abuz, pe vremea Defunctului şi a regimului său nu tocmai defunct. Pentru personificarea regimului actual, oscilez între zombie şi vampir, ambele la modă cu generosul concurs al televiziunilor libere de groază -- puteţi pune virgule sau nu, puteţi chiar aranja altfel groaza, libertatea şi televiziunile, că tot acolo ajungem. Adică la punctul mort de-a binelea, în care nu ştim exact dacă mergem înainte ori înapoi, dacă stăm sau o luăm la vale fără frână de motor. Care motor se pare că nici nu mai e pornit, după unele surse (după altele, duduie cu accent pe primul u). O să ziceţi că am rătăcit al vieţii fir, cum să nu fi murit comunismul, definitiv!?! Păi nu a trecut mai tot ce mişca încă în (proprietate) privată? Păi nu putem să plecăm oricând în lume, luându-ne lumea-n cap? Păi nu au devenit directorii manageri, activiştii de partid şi nepoţii lor, parlamentari în topul Vorbes, şi securiştii... dar ce n-au devenit şi ei, ehehehei!? Biblic, cei din urmă se pare că sunt şi cei dintâi, adică fruntaşi pe

orice fel de ramură (de preferinţă flexibilă şi lungă, lungă de tot, pe cât mai multe generaţii). Nu că ar fi vreo problemă, nu -- că doar NATO ce păzeşte, doar n-o să ne lase pe mâna vechilor securişti care nu ştiu bine engleză, au îmbătrânit şi s-au ramolit săracii, şi nu mai merge bine societatea de consum. Cea de consum nervos merge chiar foarte bine, dar nervii se consumă fără efecte vizibile în societate -- poate doar creşterea consumului de medicamente. Măcar să fi fost Viagra, dar nu! N-aţi văzut că un patriot tocmai ce a aruncat pe un maidan câteva zeci de kilograme? Probabil că era un activist împotriva avorturilor...

Auoleu, ce am mai divagat! Pornisem de la autocritică, de la una dintre formele fără fond, care în fond ar fi necesară dacă n-ar fi de formă. Dar acum nici nu mai ştii ce e de formă şi ce nu, că unii reuşesc chiar să şi plângă când trebuie... Mă rog, ideea e că autocritica nu mai e la modă, nici măcar în campania electorală -- eu îi bănuiesc pe consilierii americani de imagine, că ăştia gândesc pozitiv şi zic că nu e bine să exagerezi cu autocritica, trebuie să uiţi dezastrul din urmă şi să te orientezi spre cele viitoare, trebuie să priveşti înainte. Şi în lături cu accent pe ă, dar nu prea mult, că nu dă bine la cameră. Pentru că, la noi, imaginea contează cel mai mult -- de aceea nici nu e bine să vadă populaţia imagini din culise, de la împărţirea caltaboşilor între boşii lor, din Parlament la ora de socotire, din saloane de lux unde nu poţi da zăpada pentru sinistraţi (nu saloane de spital, nici de coafură -- astea dau bine la Ştirile de la ora 5, făcând poporul să mai uite de politică) şi aşa mai departe. Tot mai departe...

Sigur, vă întrebaţi impacientaţi când veţi afla de ce trebuie să-mi fac autocritica. Păi din cauză că, de foarte, foarte multă vreme, am neglijat portalul Vox Cernica. Când am văzut, ieri, că în ultimul an s-au strâns abia 34 de comentarii, am simţit că mi-e ruşine. Atâta efort, atâta muncă şi inspiraţie, atâta cheltuială în cârca autorului acestui portal, atâtea lucruri care ar trebui să mă intereseze au rămas fără reacţie din partea mea...

Nu-mi pasă, oare, ce se întâmplă în Cernica? Ba da, sigur că-mi pasă! Dar ce am făcut ca să arăt asta, ce am făcut ca să se discute despre ce ne pasă tuturor celor ce trăim aici? Ce am făcut ca să se schimbe ceva, sau ca să se ştie şi să se păstreze ceea ce este bun? Ce am făcut ca să fie identificate interesele noastre legitime, ce am făcut ca aceste interese să nu rămână sterile feude personale, ci interese ale obştii? Ce am făcut ca să nu ne mai întrebăm "care obşte domle!?!"? Ce am făcut pentru ca politicienii şi administratorii noştri să reprezinte cu adevărat interesele comunitare, pe lângă cele private?

Răspunsul e simplu. Nimic!

De obicei, după autocritică urma un angajament. Apoi luau cuvântul câţiva tovarăşi de bine, şi toată lumea pleca, cu elan cu tot, la locul de muncă. Aşa va fi şi acum, desigur. Dar faptele, atunci şi acum...

VORBEŞTE!