Sarbatorirea Hramului Bisericii din Tanganu

: Categorie: Stiri recente Stiri recente; Accesări: 4230 4230

Evaluare utilizator: 3 / 5

Toponimul "Tânganu" înseamnă, inseparabil, trei entităţi: satul Tânganu, mănăstirea Tânganu şi biserica Tânganu. Sunt enunţate în ordinea cronologică a apariţiei lor pe firmamentul istoriei româneşti. Originea (si denumirea) satului Tânganu se pierde în negura istoriei. Este unul dintre cele mai vechi sate din arealul sudic-central al Munteniei. La atestarea documentară a "oraşului lui Bucur", 20 septembrie 1459, străvechiul sat exista. Aici Radu cel Frumos (1462-1475 ) a construit o falnică mănăstire care s-a numit Tânganu după numele istoricului sat de alături. De la 15 august 1853, a apărut şi biserica Tânganu...

După această foarte succintă prezentare să ne întoarcem la titlul rândurilor noastre: hramul bisericii din Tânganu Prin grija celor doi preoţi: Constantin Popescu şi Dorinel Panfil, cu contribuţia enoriaşilor şi a autorităţilor locale, pe 15 august 2013, a fost sărbătorit hramul bisericii - Adormirea Maicii Domnului. A fost în aceiaşi zi cu sărbătorirea Sfintei Maria. Biserica a împlinit 160 ani de existenţă.

După obişnuita slujbă de Sfânta Maria, preotul Constantin Popescu a făcut un scurt istoric al

instituţiei religioase pe care o slujeste din anul 1980.

Până în anul 1853, locuitorii satului Tânganu s-au folosit de bisericuţa din mănăstirea de alături, ultima rămăşiţă a istoricei mănăstiri, ctitorită de Radu cel Frumos. Mănăstire care, după aproape 4 secole de existenţă, intrase în declin. Pe la mijlocul secolului 19 a apărut necesitatea construirii unei biserici proprii satului Tânganu. Aşa că în anul 1853, la 15 august, a fost inaugurată o biserică proprie cu hramul "Adormirea Maicii Domnului". Ultima rămăşiţă a... defunctei mănăstiri de alături, amintita bisericuţă, a intrat "în somnul cel de veci". Prin anul 1890 nu mai existau decât neînsemnate urme ale măreţei mănăstiri.

Dacă mănăstirea Tânganu a rămas în istorie, noua biserică şi-a început propria viaţă. Primii preoti, ne-a spus părintele Constantin Popescu, au fost Cristea Rădulescu (fiul localnicului Radu Nicoară care a slujit pînă la decesul său intervenit în anul 1894) alături de un alt preot, Şerban. Au fost consemnaţi şi alţi preoţi care, în decursul anilor, au slujit, cu credinţă, în sfânta biserică: Petre Ionescu (fiul localnicului Ion Căpraru) între anii 1875-1911 dar mai ales Ioan Grigore Popescu, care, între anii 1914-1964 (deci o jumătate de secol!), a servit cu neţărmurită credinţă, cu dragoste, cu devotament, biserica şi enoriaşii din Tânganu. În plus între anii 1915-1940, preotul Ioan Grigore Popescu a fost şi învăţătorul părinţilor şi bunicilor noştri având studiile necesare pentru aceasta a doua funcţie. În paralel cu domnia sa, un alt preot, mai aproape de vremurile noastre (1948-1965), a fost Eugen Bucinschi, basarabean, dispărut în condiţii tragice. Din anul 1964, odată cu iesirea la pensie a octogenarului preot, Ioan Gr. Popescu (născut la Vărăşti în anul 1883) a venit pe meleagurile tângănene, pentru a sluji în biserica din Tânganu, preotul din Jilava, Mihail P.Teodorescu.

După decesul din anul 1965 al preotului Eugen Bucinschi acesta a slujit singur până în anul 1980 când a fost pensionat. Din acel an până în anul 2012, biserica din Tânganu a fost slujită numai de preotul Constantin Popescu. Din anul 2012 este secondat de preotul Dorinel Panfil.
În acest interval de timp, evident că s-au petrecut şi multe, multe schimbări materiale în existenţa bisericii. Să consemnăm câteva: între anii 1870-1873 biserica a fost acoperită cu tablă în locul şindrilei, în anul 1898 s-a făcut pridvorul din faţa bisericii, în anul 1914 s-a refăcut cupola, s-au construit două turnuri mici şi s-a refăcut învelişul cu tablă plumbuită. Reparaţiile au continuat permanent cu refacerea structurii de rezistentă a bisericii dar mai ales a picturilor (în anii 1914, 1915, 1939, 1982...). În anul 1924 a fost realizat monumentul eroilor.

Aşadar o istorie extrem de bogată pe care, noi, am încercat, într-un spaţiu limitat să-i prezentăm reperele esenţiale.
Hramul bisericii din Tânganu s-a incheiat, în bună tradiţie românească, cu un praznic la care au participat numeroşi tângăneni (şi nu numai...) de la care nu au lipsit, printre altele, tradiţionalele şi gustoasele sărmăluţe româneşti.

Publicat in Viitorul Ilfovean