Cernica medievală urcă pe scena Bucureștiului: pe 6-mai-2026

Cernica medievală urcă pe scena Bucureștiului: pe 6-mai-2026 se lansează la Palatul Suțu o carte-eveniment despre Mănăstirea Vorniceasa a Chiajnei, soția marelui vornic Cernica, ctitorul Mănăstirii Cernica, despre satul medieval Mărăcineni, precum și despre cercetările și descoperirile arheologice ale lui Gheorghe Cantacuzino din zona satului Căldăraru.

Nu în fiecare zi istoria adâncă a comunei Cernica ajunge în prim-planul unui eveniment cultural din București. Miercuri, 6 mai 2026, de la ora 14:00, la Muzeul Municipiului București – Palatul Suțu, va avea loc lansarea volumului „Așezarea medievală din zona lacului Cernica pe baza cercetărilor profesorului Gheorghe Cantacuzino din anii 1960–1976”, semnat de George Trohani și Camelia-Mirela Vintilă. Pentru cei care iubesc istoria locului, dar și pentru cei care au trecut de zeci sau sute de ori pe lângă lacul Cernica, prin Căldăraru  sau spre Mănăstirea Cernica fără să știe ce se ascunde în pământul acestor locuri, această lansare merită toată atenția.

Satul Tanganu - File de istorie.

Cartea „Satul Tânganu – File de istorie” pe care o lansăm astăzi către marele public, reprezintă o incursiune amplă și detaliată în trecutul uneia dintre cele mai vechi așezări din Muntenia. Autorii acestei lucrări, bazându-se pe documente istorice, mărturii locale și cercetări aprofundate, oferă o frescă bogată a evoluției satului Tânganu, un loc cu o istorie de peste 500 de ani.

Aceasta lucrare reprezinta o versiune particulară a cartii click aici "Comuna Cernica- File de istorie", lansată in format fizic in data de 18-06-2024 și este dedicată în special satului Tânganu. Fiecare pagină a acestei versiuni încearcă sa redea cu o fidelitate mai mare faptele, personalitățile, tradițiile și evenimentele care au marcat existența comunități satului Tanganu.

Comuna Cernica file de istorie

INFORMARE: Cartea "Comuna Cernica - File de istorie" prezentata mai jos poate fi obtinuta in mod gratuit de la sediul Primariei Cernica - tel 021 369 5308

In data de 18-06-2024, la sediul nou al Primariei Cernica, orele 14:00, a avut loc lansarea cartii - "Comuna Cernica - File de istorie", realizata de mai multi membri si colaboratori ai Portalului Vox Cernica.

Materializarea acestei carti s-a facut la initiativa si cu sprijinul D-lui Primar Gelu Apostol, si Consiliului Local al Primariei Cernica.

Parohia Balaceanca - Imagini video

Școală de vară pentru copii -2018 : Unitate de neam si credinta. Parohia Balaceanca
Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

Parohia Balaceanca organizeaza "Școala de vară: Unitate de neam si credinta" si se va desfășura în luna iulie 2018, in Bălăceanca. Adresa: Strada Gării nr 43, Sat Bălăceanca, Comuna Cernica, jud. Ilfov cate două zile pe săptămână, câte două ore după cum urmează:

Săptămâna 2-8 iulie: Istorie (Domnii Țărilor Române, Lupta pentru Unire)
Săptămâna 9-15 iulie: Geografie (Munții și Apele României)
Săptămâna 16-22 iulie: Artă și Folclor (Tradiții și Obiceiuri românești)
Săptămâna 23-29 iulie: Română (Evoluția limbii literare româneș Mitropoliții Antim Ivireanul și Dosoftei al Moldovei. Expresii Românești. Moduri greșite de exprimare).

La sfârșitul Școlii se va organiza un CONCURS cu PREMII. Concursul va consta în rezolvarea unui test grilă și prin scrierea unui eseu sau a unei compuneri. Duminica 29 iulie după Sfânta Liturghie va avea loc premierea copiilor participanți la Școala de Vară.

Activităţile propuse vor consta în prezentari în power point, prezentări video și jocuri didactice. Copii se vor familiariza cu valorile culturale, creștine și tradiționale, vor descoperi prin joc și film frumusețea și istoria țării noastre, vor face cunoștință cu mari oameni ai literaturii românești, adevărați români creștini iubitori de neam și Biserică. Fiecarei materii i se distribuie 2 ore de curs cu o pauză de 10 minute.

Masa: Copiii vor primi fructe, sucuri precum și alte produse neperisabile (covrigei, napolitane, etc.)

În acest program se pot înscrie copii cu vârsta între 7-17 ani. Vor preda profesori de elită din București de la Colegiul Național „Mihai Viteazul”. Înscrierile se fac fie la Biserică, fie la nr de telefon 0771660499 sau pe adresa de facebook a Pr. Iordachescu Constantin

Mai multe detalii pe site-ul Parohiei Balaceanca.

 

Actualizare: 

Scoala de Vara iulie 2022 - editia a 6 a:

3000 Caractere ramase


Site oficial Parohia Balaceanca:

Fotografii vechi din Bobesti-Balaceanca

Biserica Balaceanca - Imagini drona

Pagina Parohiei Balaceanca - Protoieria Ilfov Sud

Pagina Facebook