Cernica medievală urcă pe scena Bucureștiului: pe 6-mai-2026

Cernica medievală urcă pe scena Bucureștiului: pe 6-mai-2026 se lansează la Palatul Suțu o carte-eveniment despre Mănăstirea Vorniceasa a Chiajnei, soția marelui vornic Cernica, ctitorul Mănăstirii Cernica, despre satul medieval Mărăcineni, precum și despre cercetările și descoperirile arheologice ale lui Gheorghe Cantacuzino din zona satului Căldăraru.

Nu în fiecare zi istoria adâncă a comunei Cernica ajunge în prim-planul unui eveniment cultural din București. Miercuri, 6 mai 2026, de la ora 14:00, la Muzeul Municipiului București – Palatul Suțu, va avea loc lansarea volumului „Așezarea medievală din zona lacului Cernica pe baza cercetărilor profesorului Gheorghe Cantacuzino din anii 1960–1976”, semnat de George Trohani și Camelia-Mirela Vintilă. Pentru cei care iubesc istoria locului, dar și pentru cei care au trecut de zeci sau sute de ori pe lângă lacul Cernica, prin Căldăraru  sau spre Mănăstirea Cernica fără să știe ce se ascunde în pământul acestor locuri, această lansare merită toată atenția.

Satul Tanganu - File de istorie.

Cartea „Satul Tânganu – File de istorie” pe care o lansăm astăzi către marele public, reprezintă o incursiune amplă și detaliată în trecutul uneia dintre cele mai vechi așezări din Muntenia. Autorii acestei lucrări, bazându-se pe documente istorice, mărturii locale și cercetări aprofundate, oferă o frescă bogată a evoluției satului Tânganu, un loc cu o istorie de peste 500 de ani.

Aceasta lucrare reprezinta o versiune particulară a cartii click aici "Comuna Cernica- File de istorie", lansată in format fizic in data de 18-06-2024 și este dedicată în special satului Tânganu. Fiecare pagină a acestei versiuni încearcă sa redea cu o fidelitate mai mare faptele, personalitățile, tradițiile și evenimentele care au marcat existența comunități satului Tanganu.

Comuna Cernica file de istorie

INFORMARE: Cartea "Comuna Cernica - File de istorie" prezentata mai jos poate fi obtinuta in mod gratuit de la sediul Primariei Cernica - tel 021 369 5308

In data de 18-06-2024, la sediul nou al Primariei Cernica, orele 14:00, a avut loc lansarea cartii - "Comuna Cernica - File de istorie", realizata de mai multi membri si colaboratori ai Portalului Vox Cernica.

Materializarea acestei carti s-a facut la initiativa si cu sprijinul D-lui Primar Gelu Apostol, si Consiliului Local al Primariei Cernica.

Rasaduri legume, mirodenii si flori si cultivarea lor in comuna Cernica.

Evaluare utilizator: 4 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță inactivă

Iarna 2017 a trecut si multi dintre consătenii nostrii au inceput deja lucrarile de primavara si de pregatire a culturilor de legume si fructe din gradinile lor.

Dupa cum stiti, unii dintre acestia, din diferite motive, au renuntat la cultivarea legumelor, preferand gazonul si cumpararea rapida din marlle piete, a legumelor si fructelor de care au nevoie.

Altii, nostalgici dupa gustul legumelor romanesti de altadata, insista in cultivarea legumelor romanesti, prin pastrarea semintelor de la

Citește mai departe...

Reteta zilnica. Salata de rosii din Gradina Ursului de la Cernica

Evaluare utilizator: 3 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță inactivăSteluță inactivă

Rosii romanesti de Barzava, castraveti romanesti de la banca de gene, ceapa, ardei grasi, busuioc, sare si ulei de masline.

Citește mai departe...

Cere si ti se va da. Seminte romanesti de la Banca de Gene Suceava. 2018

Evaluare utilizator: 3 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță inactivăSteluță inactivă

 

Intr-un articol precedent, din noiembrie anul trecut, recomandam cultivatorilor de legume si celor pasionati sa duca mai departe gustul rosiilor si legumelor romanesti, sa apeleze la Banca de gene Suceava, sa completeze (gratuit) formularul on-line de pe site-ul acestei institutii si sa primeasca acasa prin posta, tot gratuit, semintele solicitate. Nu stim, cati dintre Dvs. ati facut acest lucru, dar noi dorim sa va comunicam ca,

Citește mai departe...

Gradina "moda" 2013.

Evaluare utilizator: 3 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță inactivăSteluță inactivă

Ca de obicei, si anul acesta rosiile au fost cele mai "sensibile" fructe. Pardon legume. Ba nu, fructe. Daca nu stiati, cel putin din punct de vedere botanic, rosiile sunt considerate fructe. Pentru mai multe detalii click aici . Oricum, de la cei pasionati de gradinarit, asteptam sa ne spuna cum a mers gradinaritul anul acesta, ce probleme au intampinat si cine stie poate facem un schimb de seminte. Daca aveti cu ce va lauda asteptam de asemenea si imagini din gradina Dvs. A se citi si:

Citește mai departe...

Solicitari online pentru seminte de la Banca de Resurse Genetice Suceava

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

Celor pasionati de gradinarit si care doresc sa se bucure de gustul legumelor originale romanesti le comunicam ca pot face deja solicitari online pentru seminte  de la Banca de Resurse Genetice Suceava, o institutie publica care deja si-a cstigat faima in randurile "cunoscatorilor" si a celor care doresc sa perpetueze semintele de calitate. Fata de anii anteriori, sistemul de solicitare a acestor seminte este extrem de facil si procesul dureaza doar cateva minute prin completarea

Citește mai departe...

Seminte de rosii romanesti. Banca de gene Suceava. Concurs "Cea mai frumoasa gradina-Cernica".

Evaluare utilizator: 3 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță inactivăSteluță inactivă

 

Acum 30 de ani, se obisnuia ca elevii din scolile generale din Cernica, sa fie scosi la practica agricola pe luncile comunei, in special pe cea dintre Caldararu-Manolache si Balaceanca. Cine nu-si isi aduce aminte de ferma de la Manolache si care aproviziona cu zarzavaturi si legume pietele bucurestene ? Aceasta ferma, ca de altfel multe altele din Romania a disparut definitiv si irevocabil. Pietele si produsele romanesti au fost invadate si inlocuite de produsele din Spania, Olanda

Citește mai departe...

La culesul viei, sezon 2013.Cernica, Caldararu.

Evaluare utilizator: 1 / 5

Steluță activăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

 

Anglia-Ilfov-Tanganu

Evaluare utilizator: 1 / 5

Steluță activăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

Titlul este surprinzător: ce legătură are Anglia cu Ilfovul? Fie şi în chestie de capitalism. Să încercăm să eludăm misterul...Se stie, Anglia a fost protocronistă în ale capitalismului. Aici au încolţit germenii capitalismului încă din secolul 17 deci pe vremea protectoratului lui Oliver Cromwell. Avea o agricultură infloritoare. Se spune că pe vremea marii ciume din Londra anului 1665 salvarea si mântuirea au venit de la ţăranii din împrejurimi, care cu toate riscurile de rigoare, i-au

Citește mai departe...

Vox Cernica TV