Cercetari Arheologice la Tanganu

In cadrul cercetărilor privind începuturile oraşului Bucureşti au fost iniiiate săpături arheologice şi la mănăstirea Tînganu. Lucrările au fost începute în 1961 şi s-au continuat în anii 1963, 1964 ş1 1961), cea mai importantă campanie rămînînd prima dintre acestea. 3) Prin secţiunile (~eschise în decursul celor patru campanii s-a urmărit cercetarea obiectivelor mai importante şi precizarea limitelor aşezărilor semnalate, .a eventualelor urme de întărire ş. a. In acest scop au fost trasate şanţuri ce străbat promontoriul pe direcţia NV-SE şi altele perpendiculare pe panta ce însoţeşte matca veche a Dîmboviţei. Pentru studierea fundaţiilor bisericii şi a pivniţelor caselor egumeneşti au fost deschise secţiuni pe mari suprafeţe. La sfîrşitul acestor investigaţii perimetrul afectat de săpături însumează cca 5,60 ha. În afara şanţurilor şi a casetelor trasate în mijlocul aşezării feudale s-a săpat un şanţ perpendicular pe uşoara vale numită a Călugăriţelor ce desparte la nord promontoriul de terenul împădurit şi un altul pe versantul de nord-est. Toate aceste secţiuni au permis dezvelirea fundaţiilor bisericii, 4) studierea caselor egumeneşti, cercetarea a 21 bordeie dintre care 15 feudale şi 6 geto-dace, deshumarea a 251 morminte aflate în imediata vecinătate a lăcaşului, recuperarea unui. variat şi bogat material ceramic ş. a. Săpăturile efectuate au constatat lipsa oricărui sistem de fortificaţii de apărare care să înscrie mănăstirea Tinganu în rîndul construcţiilor de acelaşi gen pe care voievozii Ţării Româneşti le foloseau ca locuri întărite împotriva invaziilor otomane. Din acest punct de vedere Tînganu nu poate fi considerată ca o componentă a sistemului defensiv al rentrului Cîmpiei române din care făceau parte, în sec. al XV-lea, Snagovul, Comana, Bucureştii, Tîrgşorul ş. a. Mănăstirea Tînganu se prezenta ca o construcţie monahală apărată prin condiţii naturale, de apele şi smîrcurile bălţii Dîmboviţei şi de pădurea ce închidea flancul nordic al promontoriului. De fapt şi unele din puţinele ştiri scrise privitoare la această mănăstire confirmă situaţia precizată prin săpăturile arheologice. Cind patriarhul Macarie al III-lea al Antiohiei avea să sosească la 5 septembrie 1657 de la Frujineşti (azi Fundcnii-Frnnzăneşti) înaltul erarh şi suita sa au trebuit să fie transportaţi cu barca pentru a ajunge la ctitoria lui Radu cel Frumos. Paul de Alep menţionează în jurnalul lui de călă torie că mănăstirea aceasta veche pe care o vizitau era situată într-o insulă inconjurată de un mare lac. 5) Etapele de construcţie sau refacerile care au intervenit după dispariţia atît de puţin cunoscută a lui Radu cel Frumos, n-au urmărit înconjurarea complexului arhitectonic cu ziduri sau ţanţuri, în aşa fel încît apele lacului şi pădurea au rămas cele mai impor~ tante mijloace de apărare. Motivul edificării la Tînganu a unei mănăstiri nu poate fi întrezărit decît în dorinţa şi necesitatea domnescului ei ctitor de a avea un loc de popas în frecventele drumuri pe care le făcea spre raialele de la Dunăre. Mănăstirea se înfăţişează în acea perioadă de început ca o construcţie neterminată. Numai biserica avea să fie zidită din bolovani de rîu şi cărămidă restul clădirilor fiind amenajate din paiantă sau săpate în pămint. Ctitorul n-a mai avut timpul sau poate nici resur-· sele băneşti să împodobească mănăstirea sa cu case de piatră sau cu ziduri aşa cum se puteau vedea la Snagov, Comana, Cozia ş. a.