Cernica medievală urcă pe scena Bucureștiului: pe 6-mai-2026

Cernica medievală urcă pe scena Bucureștiului: pe 6-mai-2026 se lansează la Palatul Suțu o carte-eveniment despre Mănăstirea Vorniceasa a Chiajnei, soția marelui vornic Cernica, ctitorul Mănăstirii Cernica, despre satul medieval Mărăcineni, precum și despre cercetările și descoperirile arheologice ale lui Gheorghe Cantacuzino din zona satului Căldăraru.

Nu în fiecare zi istoria adâncă a comunei Cernica ajunge în prim-planul unui eveniment cultural din București. Miercuri, 6 mai 2026, de la ora 14:00, la Muzeul Municipiului București – Palatul Suțu, va avea loc lansarea volumului „Așezarea medievală din zona lacului Cernica pe baza cercetărilor profesorului Gheorghe Cantacuzino din anii 1960–1976”, semnat de George Trohani și Camelia-Mirela Vintilă. Pentru cei care iubesc istoria locului, dar și pentru cei care au trecut de zeci sau sute de ori pe lângă lacul Cernica, prin Căldăraru  sau spre Mănăstirea Cernica fără să știe ce se ascunde în pământul acestor locuri, această lansare merită toată atenția.

Satul Tanganu - File de istorie.

Cartea „Satul Tânganu – File de istorie” pe care o lansăm astăzi către marele public, reprezintă o incursiune amplă și detaliată în trecutul uneia dintre cele mai vechi așezări din Muntenia. Autorii acestei lucrări, bazându-se pe documente istorice, mărturii locale și cercetări aprofundate, oferă o frescă bogată a evoluției satului Tânganu, un loc cu o istorie de peste 500 de ani.

Aceasta lucrare reprezinta o versiune particulară a cartii click aici "Comuna Cernica- File de istorie", lansată in format fizic in data de 18-06-2024 și este dedicată în special satului Tânganu. Fiecare pagină a acestei versiuni încearcă sa redea cu o fidelitate mai mare faptele, personalitățile, tradițiile și evenimentele care au marcat existența comunități satului Tanganu.

Comuna Cernica file de istorie

INFORMARE: Cartea "Comuna Cernica - File de istorie" prezentata mai jos poate fi obtinuta in mod gratuit de la sediul Primariei Cernica - tel 021 369 5308

In data de 18-06-2024, la sediul nou al Primariei Cernica, orele 14:00, a avut loc lansarea cartii - "Comuna Cernica - File de istorie", realizata de mai multi membri si colaboratori ai Portalului Vox Cernica.

Materializarea acestei carti s-a facut la initiativa si cu sprijinul D-lui Primar Gelu Apostol, si Consiliului Local al Primariei Cernica.

Evaluare utilizator: 1 / 5

Steluță activăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

Poate va mai aduceti aminte de Walter Dionisie, (click link) simpaticul nostru prezentator al spectacolelor organizate de VoxCernica si primaria Cernica in anul 2002 si 2003. Putini din acesti spectatori stiu/stiau ca Walter este un binecunoscut compozitor, interpret si solist din Romania si care a compus numerose melodii pentru multe din celebritatile muzicale romanesti si straine. Anca Oprescu este cadru didactic la scoala din Cernica din anul 1988 si de asemenea autoare a volumului de poezie "Apa de Ploaie"  precum si a doua carti pedagogice

("Dezvoltarea competentei de comunicare a scolarului" Ed. Iasi-2009 si "Contributia jocurilor didactice la stimularea dezvoltarii cognitiv-afective a scolarului mic"). Anca si Walter nu s-au cunoscut cu ocazia spectacolelor mai sus mentionate ci mult mai tarziu, in 2010-2011. De atunci, a inceput o colaborare fructuoasa si talentele celor doi s-au concretizat deja in mai multe melodii compuse de Walter pe versurile Ancai. Una dintre melodiile pe care vi le prezentam si Dvs. si care se numeste "Pretul corect" este interpretata de Alexandra Usurelu, o cantareata in plina ascensiune si care a obtinut o bursa a fundatiei Andreei Marin Banica, in cadrul emisiunii Confesiuni de la TVR2. Cand muzica intalneste cuvintele, vietile unor oameni pot fi schimbate...asa cum e cazul si Alexandrei...si asteptam si alte melodii ale celor doi si de ce nu lansarea unui album cu aceste melodii pe care eu personal asa l-as intitula ("Cand muzica intalneste cuvintele...").,  le uram succes in continuare si promitem sa va tinem la curent cu evolutia artistica a celor doi prieteni ai comunei Cernica...si inchei prin a va prezenta una din poeziile Ancai Oprescu din volumul "Apa de ploaie"  :

Calator
Sunt călător pe-o cale ferată
Gările oarbe  îşi caută-un  tren
Roţile -mi taie privirea uitată
Pe drum între Rai şi  Infern
Sunt călător pe-o cale întoarsă
Iarba-mi răsare din cer
Nici n-am plecat , şi mă întorc acasă
Merg dinspre mâine spre ieri
Sunt călător pe-o Cale Lactee
Calc  pe lumină de stea
La poarta cerului sunt lacăt şi cheie
Sunt călător pe marginea mea
Şi merg cu ochii închişi prin Lumea fără vină
Ei  nu ştiu că  sunt viu  şi cresc în ochi lumină
Privirea lor e goală , orbirea mea e plină

 

3000 Caractere ramase


Vox Cernica TV