Cernica medievală urcă pe scena Bucureștiului: pe 6-mai-2026

Cernica medievală urcă pe scena Bucureștiului: pe 6-mai-2026 se lansează la Palatul Suțu o carte-eveniment despre Mănăstirea Vorniceasa a Chiajnei, soția marelui vornic Cernica, ctitorul Mănăstirii Cernica, despre satul medieval Mărăcineni, precum și despre cercetările și descoperirile arheologice ale lui Gheorghe Cantacuzino din zona satului Căldăraru.

Nu în fiecare zi istoria adâncă a comunei Cernica ajunge în prim-planul unui eveniment cultural din București. Miercuri, 6 mai 2026, de la ora 14:00, la Muzeul Municipiului București – Palatul Suțu, va avea loc lansarea volumului „Așezarea medievală din zona lacului Cernica pe baza cercetărilor profesorului Gheorghe Cantacuzino din anii 1960–1976”, semnat de George Trohani și Camelia-Mirela Vintilă. Pentru cei care iubesc istoria locului, dar și pentru cei care au trecut de zeci sau sute de ori pe lângă lacul Cernica, prin Căldăraru  sau spre Mănăstirea Cernica fără să știe ce se ascunde în pământul acestor locuri, această lansare merită toată atenția.

Satul Tanganu - File de istorie.

Cartea „Satul Tânganu – File de istorie” pe care o lansăm astăzi către marele public, reprezintă o incursiune amplă și detaliată în trecutul uneia dintre cele mai vechi așezări din Muntenia. Autorii acestei lucrări, bazându-se pe documente istorice, mărturii locale și cercetări aprofundate, oferă o frescă bogată a evoluției satului Tânganu, un loc cu o istorie de peste 500 de ani.

Aceasta lucrare reprezinta o versiune particulară a cartii click aici "Comuna Cernica- File de istorie", lansată in format fizic in data de 18-06-2024 și este dedicată în special satului Tânganu. Fiecare pagină a acestei versiuni încearcă sa redea cu o fidelitate mai mare faptele, personalitățile, tradițiile și evenimentele care au marcat existența comunități satului Tanganu.

Comuna Cernica file de istorie

INFORMARE: Cartea "Comuna Cernica - File de istorie" prezentata mai jos poate fi obtinuta in mod gratuit de la sediul Primariei Cernica - tel 021 369 5308

In data de 18-06-2024, la sediul nou al Primariei Cernica, orele 14:00, a avut loc lansarea cartii - "Comuna Cernica - File de istorie", realizata de mai multi membri si colaboratori ai Portalului Vox Cernica.

Materializarea acestei carti s-a facut la initiativa si cu sprijinul D-lui Primar Gelu Apostol, si Consiliului Local al Primariei Cernica.

Evaluare utilizator: 3 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

Fotbal

Dumitru Manea
Dumitru Manea

Om de fotbal nascut pe meleagurile noastre, primul care a batut la portile cele mai inalte ale sportului rege - fotbalul. Numele lui: DUMITRU MANEA. S-a nascut in anul 1948 in Cernica. A inceput sa joace fotbal in satul natal pe terenul situat in lunca din partea de sud a cimitirului (nu mai exista astazi) si in curtea scolii.

Semnatarul acestor randuri a fost coleg de clasa cu Mitica Manea in clasele V-VII, intre anii 1959-1962, la scoala elementara, ciclul doi, a comunei  Cernica. Despre acei ani, despre inceputurile si colegii lui Manea vom vorbi intr-o interventie ulterioara. In anul 1962, deci la 14 ani, dupa terminarea clasei a VII s-a prezentat la o selectie la Steaua Bucuresti si acolo a jucat pana in 1971. A fost o extrema stanga de mare forta si viteza, component al lotului national de juniori si ulterior de tineret. A debutat pe prima scena fotbalistica in anul 1965 in meciul Steaua - Siderurgistul Galati (5-1).  In acesti ani a cucerit cu Steaua, un titlu de campion, editia 1967/68 si nu mai putin de 5 Cupe ale Romanei in anii 1966, 1967, 1969, 1970, 1971. A avut coechipieri jucatori celebri ai acelor timpuri: Suciu, Halmageanu, Satmareanu I, Dumitru Nicolae, Constantin, Voinea, Tataru II, Jenei, Iordanescu, Creiniceanu. In anii 1971-72 a evoluat la Metalul Targoviste, apoi a revenit in Capitala la Sportul Studentesc, s-a reprofilat in fundas stanga, a avut o evolutie apreciata care l-a propulsat in echipa nationala a Romaniei. Sub culorile Romaniei a jucat 3 meciuri in toamna lui 1976 in mandatul lui Stefan Covaci: Romania-Cehoslovacia 1-1, Cehoslovacia-Romania 3-2, Romania-Bulgaria 3-2. Si o curiozitate fotbalistica in meciul de la Praga pierdut cu 2-3 a fost singurul in care celebrul portar Raducanu a primit 3 goluri in cele 61 de meciuri in care a aparat poarta nationalei. In restul de 60 a primit 2 goluri, unul sau niciunul...Sa mai amintim ca Cehoslovacia era proaspata campioana europeana...Printre coechipierii lui Manea de la nationala erau nume binecunoscute: amintitul Raducanu, Dinu, Balaci, Dumitru, Boloni, Dudu Georgescu, Lucescu, Iordanescu... Din 1979 a venit mai aproape de...casa adica la Mecanica Fina. Ultimele prezente pe scena fotbalistica romaneasca le-a avut la Sirena Bucuresti si FCM Giurgiu. Apoi s-a dedicat antrenoratului la Sportul Studentesc specializandu-se pe copii si juniori. Este unul dintre artizanii aparitiei pleiadei de jucatori talentati de la echipa studenteasca (amintim doar un nume... tot cernicas, Gigel Bucur) care a "invadat" fotbalul romanesc. Este o prezentare sumara a primului fotbalist din comuna noastra care a ajuns un curtea de aur a fotbalului. A fost un jucator puternic, o adevarata forta a naturii, cu o viteza debordanta dar si cu har fotbalistic. Caci nu se poate ajunge in sferele cele mai inalte ale fotbalului fara el.

A se citi si: 

107 pagini de istorie fotbalistica a comunei Cernica

 

3000 Caractere ramase


Vox Cernica TV