Cernica medievală urcă pe scena Bucureștiului: pe 6-mai-2026

Cernica medievală urcă pe scena Bucureștiului: pe 6-mai-2026 se lansează la Palatul Suțu o carte-eveniment despre Mănăstirea Vorniceasa a Chiajnei, soția marelui vornic Cernica, ctitorul Mănăstirii Cernica, despre satul medieval Mărăcineni, precum și despre cercetările și descoperirile arheologice ale lui Gheorghe Cantacuzino din zona satului Căldăraru.

Nu în fiecare zi istoria adâncă a comunei Cernica ajunge în prim-planul unui eveniment cultural din București. Miercuri, 6 mai 2026, de la ora 14:00, la Muzeul Municipiului București – Palatul Suțu, va avea loc lansarea volumului „Așezarea medievală din zona lacului Cernica pe baza cercetărilor profesorului Gheorghe Cantacuzino din anii 1960–1976”, semnat de George Trohani și Camelia-Mirela Vintilă. Pentru cei care iubesc istoria locului, dar și pentru cei care au trecut de zeci sau sute de ori pe lângă lacul Cernica, prin Căldăraru  sau spre Mănăstirea Cernica fără să știe ce se ascunde în pământul acestor locuri, această lansare merită toată atenția.

Satul Tanganu - File de istorie.

Cartea „Satul Tânganu – File de istorie” pe care o lansăm astăzi către marele public, reprezintă o incursiune amplă și detaliată în trecutul uneia dintre cele mai vechi așezări din Muntenia. Autorii acestei lucrări, bazându-se pe documente istorice, mărturii locale și cercetări aprofundate, oferă o frescă bogată a evoluției satului Tânganu, un loc cu o istorie de peste 500 de ani.

Aceasta lucrare reprezinta o versiune particulară a cartii click aici "Comuna Cernica- File de istorie", lansată in format fizic in data de 18-06-2024 și este dedicată în special satului Tânganu. Fiecare pagină a acestei versiuni încearcă sa redea cu o fidelitate mai mare faptele, personalitățile, tradițiile și evenimentele care au marcat existența comunități satului Tanganu.

Comuna Cernica file de istorie

INFORMARE: Cartea "Comuna Cernica - File de istorie" prezentata mai jos poate fi obtinuta in mod gratuit de la sediul Primariei Cernica - tel 021 369 5308

In data de 18-06-2024, la sediul nou al Primariei Cernica, orele 14:00, a avut loc lansarea cartii - "Comuna Cernica - File de istorie", realizata de mai multi membri si colaboratori ai Portalului Vox Cernica.

Materializarea acestei carti s-a facut la initiativa si cu sprijinul D-lui Primar Gelu Apostol, si Consiliului Local al Primariei Cernica.

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

1. ASC BERCENI                            6 5 1 0 13-2 16 puncte
2. FC CARACAL                             7 5 1 1 8-2 16 ''
3. CS BALOTEŞTI                          7 4 1 2 9-5 13 ''
4. CS VIITORUL DOMNEŞTI          7 4 0 3 5-5 12 ''
5. CS AFUMAŢI                              7 3 1 3 14-8 10 ''
6 CS STEFANESTI                         6 3 1 2 7--9 10 ''
7 CS TUNARI                                 7 2 3 2 10-7 9 ''
8. SC CONCORDIA CHIAJNA II      6 2 2 2 9-8 8 ''
9 SC VIŞINA NOUĂ                         6 1 3 2 3-5 6 ''
10. SC FC VOLUNTARI                   6 1 2 3 3-6 5 ''
11. ASC PROGRESUL CERNICA    7 1 1 5 6-12 4 ''
12. FCM ALEXANDRIA                    6 1 1 4 4-13 4 ''
13. FC INTER CLINCENI                 6 1 1 4 3-12 4 ''

Etapa a 6-a (5 oct 2012) ora 15

----------------------------------------
SC VISINA NOUA - SC FC VOLUNTARI -
CS TUNARI - CS STEFANESTI 5-0
CS VIITORUL DOMNESTI - SC CONCORDIA CHIAJNA II 1-2
CS AFUMATI - FCM ALEXANDRIA 8-0
FC CARACAL - CS BALOTESTI 1-0
ASC BERCENI - ASC PROGRESUL CERNICA 2-0
(Ionica min 2 si Banar min 48)
FC INTER CLINCENI sta..

Etapa a 7 –a (12 oct 2012) ora 15
------------------------------------------
ASC BERCENI - FC INTER CLINCENI 3-0
SC FC VOLUNTARI - CS TUNARI 0-0
CS STEFANESTI - CS VIITORUL DOMNESTI 1-0
SC CONCORDIA CHIAJNA II - CS AFUMATI 1-1
FCM ALEXANDRIA - FC CARACAL 0-1
CS BALOTESTI - ASC PROGRESUL CERNICA 2-1
(Ardeleanu 33, Badea 58 - Varlan 83)
SC VISINA NOUA sta.

Etapa a 8-a (19 octombrie 2012) ora 15
----------------------------------------------------
SC VISINA NOUA - FC INTER CLINCENI
CS VIITORUL DOMNESTI - SC FC VOLUNTARI
CS AFUMATI - CS STEFANESTI
FC CARACAL - SC CONCORDIA CHIAJNA II
ACS PROGRESUL CERNICA - FCM ALEXANDRIA
CS BALOTESTI - ASC BRCENI
CS TUNARI sta.

Administrator
Contact
Va rugam sa sunati la primaria Cernica si intrebati de D-l Ciprian sau D-l Nica sau alt contact de la Progresul Cernica. Telefon 021 255 5508
0
bogdan
cu cine as putea vb
[fv]cu cine as putea vorbi si eu pentru a da probe la echipa de fotbal cernica[/fv]
0

3000 Caractere ramase


Vox Cernica TV