Cernica medievală urcă pe scena Bucureștiului: pe 6-mai-2026

Cernica medievală urcă pe scena Bucureștiului: pe 6-mai-2026 se lansează la Palatul Suțu o carte-eveniment despre Mănăstirea Vorniceasa a Chiajnei, soția marelui vornic Cernica, ctitorul Mănăstirii Cernica, despre satul medieval Mărăcineni, precum și despre cercetările și descoperirile arheologice ale lui Gheorghe Cantacuzino din zona satului Căldăraru.

Nu în fiecare zi istoria adâncă a comunei Cernica ajunge în prim-planul unui eveniment cultural din București. Miercuri, 6 mai 2026, de la ora 14:00, la Muzeul Municipiului București – Palatul Suțu, va avea loc lansarea volumului „Așezarea medievală din zona lacului Cernica pe baza cercetărilor profesorului Gheorghe Cantacuzino din anii 1960–1976”, semnat de George Trohani și Camelia-Mirela Vintilă. Pentru cei care iubesc istoria locului, dar și pentru cei care au trecut de zeci sau sute de ori pe lângă lacul Cernica, prin Căldăraru  sau spre Mănăstirea Cernica fără să știe ce se ascunde în pământul acestor locuri, această lansare merită toată atenția.

Satul Tanganu - File de istorie.

Cartea „Satul Tânganu – File de istorie” pe care o lansăm astăzi către marele public, reprezintă o incursiune amplă și detaliată în trecutul uneia dintre cele mai vechi așezări din Muntenia. Autorii acestei lucrări, bazându-se pe documente istorice, mărturii locale și cercetări aprofundate, oferă o frescă bogată a evoluției satului Tânganu, un loc cu o istorie de peste 500 de ani.

Aceasta lucrare reprezinta o versiune particulară a cartii click aici "Comuna Cernica- File de istorie", lansată in format fizic in data de 18-06-2024 și este dedicată în special satului Tânganu. Fiecare pagină a acestei versiuni încearcă sa redea cu o fidelitate mai mare faptele, personalitățile, tradițiile și evenimentele care au marcat existența comunități satului Tanganu.

Comuna Cernica file de istorie

INFORMARE: Cartea "Comuna Cernica - File de istorie" prezentata mai jos poate fi obtinuta in mod gratuit de la sediul Primariei Cernica - tel 021 369 5308

In data de 18-06-2024, la sediul nou al Primariei Cernica, orele 14:00, a avut loc lansarea cartii - "Comuna Cernica - File de istorie", realizata de mai multi membri si colaboratori ai Portalului Vox Cernica.

Materializarea acestei carti s-a facut la initiativa si cu sprijinul D-lui Primar Gelu Apostol, si Consiliului Local al Primariei Cernica.

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

vasile-bolboja-tanganu... Primăvara anului 2002. Intâlnire, la Primăria Cernica in trei:
d-l primar Gelu Apostol, Lilian Iordache şi mai jos semnatul... Atunci s-a pus la cale revigorarea activităţii cultural-sportive din comuna noastră. Inceputul a fost spectaculos: un concert cu formaţia locală de muzică usoară, Voxcernica, renumita, pe atunci, trupă Evrika, formatia Vodevil la timonă cu talentatul Walter Dionisie si altii. Pe linie sportivă o foarte spectaculoasă primă editie a "Cupei Cernica". Inceputul a fost de bun augur şi ... a continuat. S-au organizat 3 editii ale unui campionat local-cernicaş de fotbal cu 8 echipe locale, foarte apreciat, alte 3 editii ale Cupei Cernica şi in fiecare vară spectaculoase concerte cu renumiti artisti: Irina Loghin, Adrian Minune, Dan Armeanca, acelasi inepuizabil Walter Dionisie si altii...
Din anul 2005 s-a luat hotărârea de a se infiinta o echipă de fotbal la nivel de comună cu istoricul nume, Progresul Cernica. A fost inscrisă in Liga a 4 – bucuresteană, unde a evoluat, până in 2011, cu rezultate meritorii care au plasat-o, mereu, spre partea

superioară a clasamentului. Echipa era formată preponderent din fotbalisti locali care, evident, nu aveau valoare pentru o evolutie la nivel superior. Dar pretentiile si ambiţia locală au crescut şi in ediţia 2011/2012 s-a luat hotărârea de a se muta echipa in liga a 4-a a judeţului Ilfov. Lotul de jucători a fost remaniat considerabil, au fost adusi multi jucători "din afară" si s-a făcut saltul spectaculos: echipa a promovat in Liga a 3-a, după un play-off extrem de spectaculos. Evolutia, in editia 2012/2013, a fost cel putin onorabilă, echipa Progresul Cernica s-a situat la mijlocul clasamentului. Toate bune si frumoase: s-au construit baze sportive cochete si utile in Cernica, lângă Căldăraru, in Tânganu... Dar cheltuielile au crescut pe măsură: salariile jucătorilor plus impozitele aplicate acestora, întreţinerea terenurilor plus personalul aferent, taxe către federatie, legitimări, onorariul arbitrilor si al observatorilor, echipament, cantonamente, plata serviciilor de securitate, transport plus, eventual, cazarea jucătorilor si multe altele... Si prevederea regulamentară (deh! fotbalul românesc cel de toate zilele!) de a avea echipe de copii şi juniori. Deci cheltuieli considerabile care după estimările noastre se cifrau, lunar!, între 50.000- 100.000 roni (500 milioane - un miliard lei vechi).!! Pretenţiile conducerii şi ale suporterilor au fost mari, ale jucătorilor aşijderea si in iarna lui 2014 au apărut zvonuri (aşa cum am scris şi noi) cum că echipa va fi desfiintată. Dar, surpriză plăcută, echipa a continuat in returul editiei 2013/2014. Era un cântec de lebădă: mai intâi a dispărut Progresul Cernica II din liga a 4-a bucuresteană (despre care noi am scris adesea). Apoi echipa de juniori şi cu doar o etapă inaintea incheierii campionatului regular (urma meciul cu echipa antrenată de cernicaşul Nica Ion, Viitorul Axintele) echipa noastră "primă" s-a retras. Urma să evolueze in play-out în compania ultimelor 6 echipe din seria a 2-a a Ligii a 3-a. Acumulase, in meciurile directe, după calculul nostru, 16 puncte şi avea şanse reale să evite retrogradarea, ceea ar fi fost onorabil pentru o echipă din comuna noastră. Dar vorba binecunoscutului cântec: "Bagă bani!", dar de unde?
Asadar, Cernica a rămas cu baze sportive de bun nivel dar fără factorul uman care "să innobileze iarba verde de acasă".
Noi cei de la Voxcernica ne oprim, deocamdată, aici urmând să revenim. Dar nu putem omite excelentele meciuri comentate si transmise de noi, pigmentate cu umanele noastre emoţii. Printre ele cele cu echipele prime ale Rapidului şi Dinamo, cel cu echipa de old-boys a Rapidului, dar si derby-urile din camiponatul de fotbal al ligii a 3-a. Deocamdată nu se ştie ce ne rezervă viitorul pe linie sportiv-fotbalistică.

3000 Caractere ramase


Vox Cernica TV