Cernica medievală urcă pe scena Bucureștiului: pe 6-mai-2026

Cernica medievală urcă pe scena Bucureștiului: pe 6-mai-2026 se lansează la Palatul Suțu o carte-eveniment despre Mănăstirea Vorniceasa a Chiajnei, soția marelui vornic Cernica, ctitorul Mănăstirii Cernica, despre satul medieval Mărăcineni, precum și despre cercetările și descoperirile arheologice ale lui Gheorghe Cantacuzino din zona satului Căldăraru.

Nu în fiecare zi istoria adâncă a comunei Cernica ajunge în prim-planul unui eveniment cultural din București. Miercuri, 6 mai 2026, de la ora 14:00, la Muzeul Municipiului București – Palatul Suțu, va avea loc lansarea volumului „Așezarea medievală din zona lacului Cernica pe baza cercetărilor profesorului Gheorghe Cantacuzino din anii 1960–1976”, semnat de George Trohani și Camelia-Mirela Vintilă. Pentru cei care iubesc istoria locului, dar și pentru cei care au trecut de zeci sau sute de ori pe lângă lacul Cernica, prin Căldăraru  sau spre Mănăstirea Cernica fără să știe ce se ascunde în pământul acestor locuri, această lansare merită toată atenția.

Satul Tanganu - File de istorie.

Cartea „Satul Tânganu – File de istorie” pe care o lansăm astăzi către marele public, reprezintă o incursiune amplă și detaliată în trecutul uneia dintre cele mai vechi așezări din Muntenia. Autorii acestei lucrări, bazându-se pe documente istorice, mărturii locale și cercetări aprofundate, oferă o frescă bogată a evoluției satului Tânganu, un loc cu o istorie de peste 500 de ani.

Aceasta lucrare reprezinta o versiune particulară a cartii click aici "Comuna Cernica- File de istorie", lansată in format fizic in data de 18-06-2024 și este dedicată în special satului Tânganu. Fiecare pagină a acestei versiuni încearcă sa redea cu o fidelitate mai mare faptele, personalitățile, tradițiile și evenimentele care au marcat existența comunități satului Tanganu.

Comuna Cernica file de istorie

INFORMARE: Cartea "Comuna Cernica - File de istorie" prezentata mai jos poate fi obtinuta in mod gratuit de la sediul Primariei Cernica - tel 021 369 5308

In data de 18-06-2024, la sediul nou al Primariei Cernica, orele 14:00, a avut loc lansarea cartii - "Comuna Cernica - File de istorie", realizata de mai multi membri si colaboratori ai Portalului Vox Cernica.

Materializarea acestei carti s-a facut la initiativa si cu sprijinul D-lui Primar Gelu Apostol, si Consiliului Local al Primariei Cernica.

Ganduri la sfarsit de an...2017
Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

Există o similitudine între anotimpurile anului şi vârstele omului? Indiscutabil. Creatorul le-a “gândit” în deplină concordanţă pentru că Natura şi Omul sunt supremele sale creaţii….
Să începem cu primăvara. Este anotimpul în care natura renaşte de fiecare dată. Ca şi omul în copilărie urmată de adolescenţă. Numai că, Omul, se naşte o singură dată… Timpul, în trecerea lui inexorabilă, insensibilă, rece, naşte mereu şi mereu ani şi iar ani.. Şi oameni dar mereu trecători Ilustrăm anotimpul renaşterii naturii şi al omului cu binecunoscutele versuri ale lui George Coşbuc: “Dintr-alte ţări, de soare pline / Pe unde-aţi fost şi voi străine / Veniţi, dragi păsări, înapoi – Veniti cu bine”. Sunt versuri care ilustrează, complementar, şi binecunoscuta (şi complexa) ospitalitate românească.
Dar omul se maturizează, anotimpurile trec şi ele iar

poeţii noştri nu ratează momentul pentru a cânta miezul anului, vara. Şi al maturităţii omului…Ilustrăm anotimpul cu, nici nu se putea altfel !, acea culme a sufletului românesc, Mihai Eminescu, prin sensibila sa poezie, “Sara pe deal”: “Sara pe deal buciumul sună cu jale, / Turmele-l urc, stele le scapără-n cale / Scârţâie-n vânt cumpăna de la fântână, / Valea-i fum, fluiere murmură-n stână..
George Topârceanu ne avertizează : “S-a ivit pe culme Toamna / Zâna melopeelor / Spaima florilor şi Doamna / Cucurbitaceelor.. Aşadar a sosit ea, Toamna. Si odată cu ea şi primele semne de bătrâneţe, cu primele frunze galbene pe care le aşterne, nepăsătoare, în calea noastră. A muritorilor de rând. Căci şi noi suntem un fel de frunze galbene pe drumul vieţii… A sosit rodnica toamnă în care fiecare dintre noi “numără bobocii”. În toamna cea melancolică se măsoară şi recoltele şi… anii noştri cei trecuţi. Şi nostalgiile. Recoltele sale bogate asigură trecerea peste încă un an.. Şi cum spun ilfovenii noştri ne asigură “Să ieşim pe iarbă verde”…
Renumitul epigramist, Păstorel Teodoreanu, ne lasă, despre toamnă, surprinzător, pentru eternitatea românească, versuri emoţionante: “Toamna a căzut / Peste parcul mut / Tainicule dor / În zadar te-alint / Trandafirii mor / Visurile mint… /
Dar să nu-l omitem şi pe sensibilul şi prigonitul poet, Vasile Voiculescu, cu al său “Plâns de toamnă”: “Bat lung peste ţară / Reci ramuri de vânt / Şi codrul de ceară / Miroase a sfânt// Vin zile cărunte / Spre văile moi / Se lasă mărunte / Dulci neguri de oi…”
Soseste şi iarna. Final de an, final de viaţa…omenească. Trebuie să fim trişti ? Nu. Să ne bucurăm de viaţă, chiar dacă este spre final. Să ne bucurăm că a mai trecut un an. Peste noi, peste vremuri…
Privim melancolic pe fereastra şi admirăm zăpada care acoperă cu albul său imaculat şi pur trecutele necazuri ale anului care ne părăseşte, impasibil, rece. Dar zăpada “albeşte” nu numai sufletul omului ci şi pe cel al naturii. Cum ar fi frunzele moarte căzute şi putrezite în calea noastră de trecători muritori….
George Bacovia ne spune poetic : “Te uită cum ninge decembre / Şi focul s-aude cum trosneşte…
Vin colindătorii. Adică urmaşii noştri cei care de mii de ani ne poartă, dezinvolt, copilăreşte, în miez de iarnă, seminţia uman-românească.
“Sculaţi-vă gazde mari / În sara de Crăciun / Că vă vin colindători / În sara de Crăciun / Noaptea pe la cântători / În seara de Crăciun...
Deci a mai trecut un an ! Să fim trişti? Nici vorbă…
Nişte vorbe înţelepte ne spun că trebuie, la final de an, să ne reconfortăm sufletul pentru anul viitor cu: “Cele bune să se adune / Cele rele să se spele” .
Si cele rele… ducă-se în pustii. Că nu avem nevoie de ele....
În cele din urmă viaţa este un dar dumnezeiesc şi trebuie să-l apreciem şi să-l trăim cu toată dragostea şi înţelepciunea noastră de români trecuţi prin vâltorile istoriei ...

Saebatori Fericite si La Multi ani...!

Articole asemanatoare

3000 Caractere ramase


Vox Cernica TV