Cernica medievală urcă pe scena Bucureștiului: pe 6-mai-2026

Cernica medievală urcă pe scena Bucureștiului: pe 6-mai-2026 se lansează la Palatul Suțu o carte-eveniment despre Mănăstirea Vorniceasa a Chiajnei, soția marelui vornic Cernica, ctitorul Mănăstirii Cernica, despre satul medieval Mărăcineni, precum și despre cercetările și descoperirile arheologice ale lui Gheorghe Cantacuzino din zona satului Căldăraru.

Nu în fiecare zi istoria adâncă a comunei Cernica ajunge în prim-planul unui eveniment cultural din București. Miercuri, 6 mai 2026, de la ora 14:00, la Muzeul Municipiului București – Palatul Suțu, va avea loc lansarea volumului „Așezarea medievală din zona lacului Cernica pe baza cercetărilor profesorului Gheorghe Cantacuzino din anii 1960–1976”, semnat de George Trohani și Camelia-Mirela Vintilă. Pentru cei care iubesc istoria locului, dar și pentru cei care au trecut de zeci sau sute de ori pe lângă lacul Cernica, prin Căldăraru  sau spre Mănăstirea Cernica fără să știe ce se ascunde în pământul acestor locuri, această lansare merită toată atenția.

Satul Tanganu - File de istorie.

Cartea „Satul Tânganu – File de istorie” pe care o lansăm astăzi către marele public, reprezintă o incursiune amplă și detaliată în trecutul uneia dintre cele mai vechi așezări din Muntenia. Autorii acestei lucrări, bazându-se pe documente istorice, mărturii locale și cercetări aprofundate, oferă o frescă bogată a evoluției satului Tânganu, un loc cu o istorie de peste 500 de ani.

Aceasta lucrare reprezinta o versiune particulară a cartii click aici "Comuna Cernica- File de istorie", lansată in format fizic in data de 18-06-2024 și este dedicată în special satului Tânganu. Fiecare pagină a acestei versiuni încearcă sa redea cu o fidelitate mai mare faptele, personalitățile, tradițiile și evenimentele care au marcat existența comunități satului Tanganu.

Comuna Cernica file de istorie

INFORMARE: Cartea "Comuna Cernica - File de istorie" prezentata mai jos poate fi obtinuta in mod gratuit de la sediul Primariei Cernica - tel 021 369 5308

In data de 18-06-2024, la sediul nou al Primariei Cernica, orele 14:00, a avut loc lansarea cartii - "Comuna Cernica - File de istorie", realizata de mai multi membri si colaboratori ai Portalului Vox Cernica.

Materializarea acestei carti s-a facut la initiativa si cu sprijinul D-lui Primar Gelu Apostol, si Consiliului Local al Primariei Cernica.

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

Odata cu venirea primaverii si a caldurii au inceput sa se inmulteasca si incendiile. Inclusiv in comuna Cernica. De data aceasta va prezentam un incendiu mai special, care a avut loc in seara aceasta, 25 Martie 2012, orele 18:00. Este vorba de un incendiu care a cuprins stuful ramas pe malul lacului Cernica, mai exact la intrarea satului Caldararu, Cernica. Se pare ca incendiul a pornit de la o tigara aprinsa si aruncata de catre un "biciclist", dupa spusele unui localnic. Oricum, interesant este ca pe vremuri, arderea stufului se intampla in fiecare primavara si nu era chemat nici un pompier. Era un obicei al satenilor care isi castigau existenta din prelucrarea stufului si productia "ostretelor" si nu numai, inclusiv productia coroanelor de flori, rogojinilor, unditelor pescarilor, gardurilor si acoperisurilor etc. Prin incendierea de primavara se

ardea materialul vegetal uscat permitandu-se in acest fel regenerarea plaurilor. In ultimii 25 de ani aceste incendii au avut loc doar pentru distractia unor "piromani" de ocazie, mai mult sau mai putin constientii, pentru ca, acum, chiar exista pericolul extinderii focului catre casele tot mai des construite pe malul lacului din Caldararu si Cernica si de asemenea si catre padurea Caldararu. La momentul filmarii am vazut si o a doua masina de pompieri si care se indrepta catre alt incendiu in Caldararu, dar despre care nu avem inca detalii. Aceasta zona a lacului unde am filmat, se numea "la sifon" si era folosita de catre copiii si satenii din Caldararu, pentru scaldat. "Sifonul" era de fapt o mica trecere a apei din lacul Cernica in micul canal care ducea apa pe lunca comunei Cernica si era prevazut cu un gratar pentru a nu permite trecerea "cociocului" (plaurilor/stufului si radacinilor de stuf). Stuful pe care il vedeti in imagini a "scapat" lucrarilor din anii '90 cand a fost inceputa o campanie de curatire a lacului Cernica si a malurilor sale, extinderea plaurilor luand o amploare fara precedent. Portiuni din acest stuf au ramas pe malurile lacului Cernica in zona "La ograda" din Cernica, vizavi de stadionul de fotbal din Cernica si "sub Caldararu", acolo unde, pe o portiune din lacul Cernica de aproximativ 4 Ha a fost aruncat stuful tocat de echipamentul specializat. In timp, pe zonele mentionate mai sus au fost aduse sute de tone de moloz, gunoi si pamant si au fost transformate in terenuri numai "bune" de scos la vanzare. Mai multe detalii despre povestea plaurilor de pe lacul Cernica puteti citi si in articolul Lacul Cernica, Iazul Cernica, Izlazul Cernica sau Land-ul Cernica !? Afaceri de milioane de euro.

3000 Caractere ramase


Vox Cernica TV