Cernica medievală urcă pe scena Bucureștiului: pe 6-mai-2026

Cernica medievală urcă pe scena Bucureștiului: pe 6-mai-2026 se lansează la Palatul Suțu o carte-eveniment despre Mănăstirea Vorniceasa a Chiajnei, soția marelui vornic Cernica, ctitorul Mănăstirii Cernica, despre satul medieval Mărăcineni, precum și despre cercetările și descoperirile arheologice ale lui Gheorghe Cantacuzino din zona satului Căldăraru.

Nu în fiecare zi istoria adâncă a comunei Cernica ajunge în prim-planul unui eveniment cultural din București. Miercuri, 6 mai 2026, de la ora 14:00, la Muzeul Municipiului București – Palatul Suțu, va avea loc lansarea volumului „Așezarea medievală din zona lacului Cernica pe baza cercetărilor profesorului Gheorghe Cantacuzino din anii 1960–1976”, semnat de George Trohani și Camelia-Mirela Vintilă. Pentru cei care iubesc istoria locului, dar și pentru cei care au trecut de zeci sau sute de ori pe lângă lacul Cernica, prin Căldăraru  sau spre Mănăstirea Cernica fără să știe ce se ascunde în pământul acestor locuri, această lansare merită toată atenția.

Satul Tanganu - File de istorie.

Cartea „Satul Tânganu – File de istorie” pe care o lansăm astăzi către marele public, reprezintă o incursiune amplă și detaliată în trecutul uneia dintre cele mai vechi așezări din Muntenia. Autorii acestei lucrări, bazându-se pe documente istorice, mărturii locale și cercetări aprofundate, oferă o frescă bogată a evoluției satului Tânganu, un loc cu o istorie de peste 500 de ani.

Aceasta lucrare reprezinta o versiune particulară a cartii click aici "Comuna Cernica- File de istorie", lansată in format fizic in data de 18-06-2024 și este dedicată în special satului Tânganu. Fiecare pagină a acestei versiuni încearcă sa redea cu o fidelitate mai mare faptele, personalitățile, tradițiile și evenimentele care au marcat existența comunități satului Tanganu.

Comuna Cernica file de istorie

INFORMARE: Cartea "Comuna Cernica - File de istorie" prezentata mai jos poate fi obtinuta in mod gratuit de la sediul Primariei Cernica - tel 021 369 5308

In data de 18-06-2024, la sediul nou al Primariei Cernica, orele 14:00, a avut loc lansarea cartii - "Comuna Cernica - File de istorie", realizata de mai multi membri si colaboratori ai Portalului Vox Cernica.

Materializarea acestei carti s-a facut la initiativa si cu sprijinul D-lui Primar Gelu Apostol, si Consiliului Local al Primariei Cernica.

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

Avem placerea sa va prezentam o fotografie cu o parte din invatorii si profesorii Scolii din Caldararu-Cernica, care au profesat pana in anii 90-95. Ii recunoasteti ?! Daca da, va rugam sa scrieti numele lor in rubrica de comentarii.

Foto 1 - Rândul de sus:Prof. Victor Vlad- sport, Prof Nicolae Andrei, ("Partzica")-geografie și istorie, Prof.Constantinescu-engleza, franceza și muzică. Rândul de migrare: D-na Prof. Topor Nadia - mate și fizica, D-na Inv. Viorica, D-na Inv. Ana, D-na Directoare Stefan Domnița- română, D-na Inv. Lili, D-na Safta- română, D-na Ina- chimie, anatomie și D-na Geta educatoare la grădiniță.

Foto 2 -  D-na Directoare Stefan Domnița- română,

invatatori si profesori scoala caldararu cernicaDirectoare scoala Caldararu - Domnita Stefan

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

De asemenea, anuntam pe aceasta cale ca dorim sa publicam mai multe albume de fotografii cu invatatorii, profesorii si scolari din generatia trecuta, care au activat in scolile din satele comunei Cernica.

In acest sens va rugam sa ne trimiteti pe email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. fotografiile Dvs. cu numele celor din fotografii si de asemenea puteti descrie orice amintiri ale Dvs. legate de viata de fost scolar in comuna Cernica.

 

Gore
Tinerețe
Rândul de sus:Prof.Vlad-sport, Prof.,, Partzica"-geografie și istorie, Prof.Constantinescu-engleza, franceza și muzică. Rândul de migrare:D-na Prof.Topor Nadia-mate și fizica, D-na Inv.Viorica, D-na Inv.Ana, D-na Directoare Stefan Domnița- română, D-na Inv.Lili, D-naSafta- română, D-na Ina- chimie, anatomie și D-na Geta educatoare la grădiniță.
0
Dorin
Amintiri
Ma bucur nespun vazand aceasta fotografie. Am sa incerc sa identific personajele.Randul de migrare, de la stanga: Necunoscuta, inv Popescu Viorica, nu cunosc, dir Domnita Stefan, nu cunosc, prof limba romana Safta, nu cunosc, educator Andrei X (sotia lu'' Partzica.Randul de sus"prof sport Vlad, prof istorie si geografie Andrei Nicolae (Partzica), prof limbi straine Constantinescu P
0

3000 Caractere ramase


Vox Cernica TV