Fostul WC curtea scolii generale din Caldararu, Cernica
Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

Daca recunoasteti aceasta imagine "istorică" atunci înseamnă că sunteti din satul Caldararu, Cernica, ați învățat la școala din acest sat și aveti cel putin 14 ani (20 ani ca sa va si amintiti cate ceva) si da aceasta cladire reprezinta fostul WC din curtea scolii generale din Caldararu. Cei mai in varsta isi pot aduce aminte că, în dreapta trotuarului care ducea la acest WC se gasea o livada de prune alb-verzi (bălegoase).

Și dacă sunteti de "gen" masculin atunci cu siguranta va aduceti aminte si de zecile de tigari (Nationale, Marasesti, Bucegi, Carpati, Sangov, Dacia,Amiral, etc.) fumate pe grinzile interioare ale acestei toalete (din fundul curtii scolii). De asemenea, cu aceasta ocazie, cu siguranta va aduceti aminte si de cei trei nuci din curtea scolii care ne-au oferit umbra si roadele lor si amintiri de neuitat ale aventurilor / jocurilor / distractiilor din curtea si parcul scolii, mai ales cele din perioadele de "batere" a acestor nuci, in conditiile de vigilenta ale profesorului de istorie Andrei Nicolae, vecin al scolii.

In prezent, pe aceasta zona este construit un teren multifunctional pentru practicarea tenisului de camp, fotbal etc. In schimb pe fostul teren de tenis si de fotbal al scolii, acum este construit un mini-parc pentru copii si de asemenea a fost plantat gazon.

Parcul scolii, asa cum il stiati, plin de pomi fructiferi, alei, flori si alte plante, astazi este loc de veci pentru cei cu dare de mana si de asemenea gazduieste o capela pentru cei care trec la cele vesnice.

Biblioteca scolii de asemenea nu mai exista, indeplinind de la momentul scoaterii din uz, alte functii cum ar fi sediu pentru un cabinet dentar sau locuinta pentru cazuri locative urgente...

Fosta sala de sport de langa gradinita din cadrul aceleiasi cladiri (scoala veche) este folosita din patru in patru ani pentru gazduirea cabinelor si comisiilor de votare...Atelierul unde generatii intregi erau pregatite pentru obtinerea cunostintelor minimale de utilizare a sculelor (aparat de sudura, mici lucrari de fierarie, tamplarie etc) si chiar a armelor (cu aer comprimat) sub indrumarea profesorului de sport Vlad este "istorie" de cel putin 33 de ani.  

Scoala gimnaziala a fost inchisa acum 15-20 de ani in lipsa numarului suficient de copii pentru alcatuirea claselor (varianta autoritatilor) si in conditiile lipsei corpului profesoral necesar din punct de vedere cantitativ si calitativ (varianta parintilor).

De cel putin 4 ani, scoala si gradinita au fost modernizate, renovate si dotate cu acoperis si termopane noi, dar din pacate scoala a ramas inchisa neexistand un orizont de timp preconizat pentru redeschiderea acesteia, in pofida multelor dezavantaje a ceea ce inseamna naveta copiilor la scoala gimnaziala din Cernica sau la cele din Bucuresti.

Va invitam sa va impartasiti in cadrul comentariilor de mai jos si amintirile Dvs. cu privire la acesta (inca) fosta scoala din Caldararu. 

A SE CITI SI:

Clasa a V-a an scolar 1956-1957. Scoala Gimnaziala nr. 1. Cernica.

Invatamantul cernicas in jurul bornei 1960.

Alte articole despre Scoala Generala din Caldararu:

Avem placerea sa va prezentam o fotografie cu o parte din invatorii si profesorii Scolii din Caldararu-Cernica, care au profesat pana in anii 90-95. Ii recunoasteti ?! Daca da, va rugam sa scrieti numele lor in rubrica de comentarii.

Foto 1 - Rândul de sus:Prof. Victor Vlad- sport, Prof Nicolae Andrei, ("Partzica")-geografie și istorie, Prof.Constantinescu-engleza, franceza și muzică. Rândul de migrare: D-na Prof. Topor Nadia - mate și fizica, D-na Inv. Viorica, D-na Inv. Ana, D-na Directoare Stefan Domnița- română, D-na Inv. Lili, D-na Safta- română, D-na Ina- chimie, anatomie și D-na Geta educatoare la grădiniță.

Foto 2 -  D-na Directoare Stefan Domnița- română,

invatatori si profesori scoala caldararu cernicaDirectoare scoala Caldararu - Domnita Stefan

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

De asemenea, anuntam pe aceasta cale ca dorim sa publicam mai multe albume de fotografii cu invatatorii, profesorii si scolari din generatia trecuta, care au activat in scolile din satele comunei Cernica.

In acest sens va rugam sa ne trimiteti pe email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. fotografiile Dvs. cu numele celor din fotografii si de asemenea puteti descrie orice amintiri ale Dvs. legate de viata de fost scolar in comuna Cernica.

 

nuc scoala caldararu cernica traznet

Cine din Caldararu nu stie despre cei trei nuci faimosi din curtea scolii batuti cu drag de generatii intregi ? 

Ultimul nuc ramas din cei trei (din centrul curtii scolii) si care rezistat timpului si capriciilor vremii a fost lovit aseara de traznet si furtuna care a lovit satul Caldararu, rupand una din crengile centrale ale nucului. Dupa cum se poate vedea in foto, nucul inca nu a cazut de tot si speram sa nu fie taiat. O groaza de amintiri si de aventuri diurne sau nocturne ne leaga pe noi, locuitorii satului Caldararu de acesti nuci si care copii fiind nu mai pridideam sa ne aratam curajul, incercand sa ne cataram pe crengile lor cat mai sus cu putinta. Fumatul pe ascuns printre crengile si frunzele lor era o placere exotica si racoroasa in verile toride.Parca si acum imi aduc aminte de furnicile care treceau de zor pe langa noi si care isi vedeau de treaba nestingherite. Dar cel mai interesant era cand pregateam atacul de bataie al nucilor la momentul culesului. Prindeam momentele cand dom' profesor de istorie, (vecin cu scoala si paznic neoficial al acestor nuci), nu era in zona si atunci tabaram cu bete si cu pietre pe nucii generosi si plini de nuci. Unul statea la panda, unii  aruncau cu betele in cuiburile de nuci, altii culegeau si altii transportau marfa pretioasa peste gardul scolii si totii cuprinsi de emotia lucrului nepermis. Apogeul era atins, in momentul in care dom' profesor aparea pe neasteptate, cu o falca in cer si una in pamant, iar noi nu stiam pe unde sa fugim si sa scapam si nu care cumva sa plecam fara pungile cu nucile stranse cu atata munca. Rasplata binemeritata ne-o luam in seara respectiva, mancand pofticiosi din miezul de nuca proaspat si aromat, dar si la scoala cand eram nominalizati la...pedepse mai mult sau mai putin....frugale.

Situatia scolara in anul 1948 la scoala Caldararu.

Mai jos va prezentam o statistica relevanta cu date detaliate despre numarul de copiii pentru clasele 1-4 din anul 1948.

Astazi scoala Caldararu este inchisa, motivul principal invocat de catre autoritati este lipsa numarului de copii care sa alcatuiasca o clasa conform standardelor. Motivul principal invocat de catre parintii care prefera sa-si faca copii navetisti la Bucuresti este lipsa cadrelor (invatatori si profesori) suficient de bine pregatiti sau de motivati astfel incat sa satisfaca pretentiile parintiilor.

Ce credeti ca ar trebui sa se faca astfel incat copiii din comuna Cernica (si in special Caldararu) sa nu mai fie chinuiti cu naveta pana la Bucuresti ?

Inspectoral Scolar al Judetului Ilfov 201/1948
Scoala Caldararu com. Cernica
Judetul Ilfov

Situatia scolara la sfarsitul anului:

Astazi 26 iunie 1948. Consiliul scolar intrunit sub presedintia D-lui Teodor Petcu directorul acestei scoli, pentru incheerea lucrarilor sfarsitului de an scolar. Avand in vedere dispozitiunile legii si situatia fiecarui elev consemnata in matricola scolara s-a stabilit urmatorul rezultat:

 

Indicatiuni

Cetateni romani

Total

Total general

Clasa I

Clasa II

Clasa III

Clasa IV

B

F

B

F

B

F

B

F

B

F

I.Inscrieri:

a)Elevi inscrisi la inceputul anului

17

25

16

13

15

13

11

12

59

63

122

b)Elevi mutate in cursul anului

-

1

-

-

-

-

1

-

1

1

2

II.Frecventa:

a)Elevi cu frecventa foarte buna

3

4

8

5

10

8

4

8

25

25

50

b)Elevi cu frecventa buna

7

8

3

5

4

4

4

2

18

19

37

c)Elevi cu frecventa multumitoare

1

2

4

2

1

-

-

-

6

4

10

d)elevi cu frecventa rea

-

1

1

1

-

1

1

-

2

3

5

e)elevi cu frecventa foarte rea

6

9

-

-

-

-

1

2

7

11

18

Total

17

24

16

13

15

13

10

12

58

62

120

III.Promovati

7

12

13

10

14

12

9

10

43

44

87

IV.Repetenti

10

12

3

3

1

1

1

2

15

18

33

a)Repetenti pentru ca n-au intrunit media

4

3

3

2

1

-

-

-

8

5

13

b)Repetenti datorita lipsei de frecventa

6

9

-

1

-

1

1

2

7

13

20

c)Repetenti datorita altor cauze

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

Total

10

12

3

3

1

1

1

2

15

18

33

Membrii consiliului scolar: Teodor T. Petcu, Filofteia T. Petcu

 

Cabinet dentar Asistenta Medicala Cernica Caldararu
Cabinet dentar Caldararu

Actualizare: Cabine dentar desfiintat

Orar:

Telefon:

In curtea scolii generale din Caldararu, langa biserica.

(va rugam sa furnizatii detaliile la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., pentru a putea fi afisate pe site)

 

Pentru cei care nu au aflat inca, pe terenul scolii generale din satul Caldararu, sunt oferite lectii gratuite de tenis de camp, pentru copii din acest sat si nu numai. Principalul voluntar "vinovat" pentru aceasta initiativa este prof. Ana Maria Avramescu, absolventa a U.N.E.F.S. Bucuresti si cadru didactic in cadrul scolii generale din satul Balaceanca. Numarul copiilor participanti a crescut continuu, in cele cateva luni de cand au inceput aceste lectii, demonstrand interesul acestora in practicarea acestui sport. Salutam si noi gestul frumos al d-nei Avramescu, si speram ca aceste lectii sa se "cronicizeze" si pe viitor si sa produca cat mai multi campioni si campioane. Mai jos imagini de ieri 29-aug-2020.

Lectii gratuite tenis de camp

Astazi a fost una dintre zilele cele mai frumoase. Portalul Vox Cernica a intrat in posesia unei copii dupa un document de mare valoare pentru istoria satului Caldararu si nu numai. Este vorba de Monografia satului Caldararu scrisa de Invatatorul Stan Leu (1936-1944 ), cel care a construit scoala din Caldararu (actualmente localul Gradinitei).

Copiile ne-au fost transmise de un concetatean de-al nostru, un domn, despre care nu au a auzit multa lume pana acum, dar despre care va garantam ca veti afla din ce in mai multe.

De ce ? Pentru ca dansul si anume D-l Ciotoran Niculae din Balaceanca, istoric pasionat, este persoana care stie despre comuna noastra, mai multe decat stim noi, toti cei aproximativ 12,000 de locuitori la un loc.

Este persoana care ne cunoaste istoria comunei si a fiecarui sat in parte, istorie care se intinde pe sute de ani in trecut. Daca nu ne credeti, nu trebuie decat sa urmariti seria de articole care vor urma in rubrica patronata de D-l Ciotoran si anume sectiunea Istorie Locala.

Cu un click pe fotografia de mai jos, puteti vedea mai bine, cum isi incheia Invatatorul Stan Leu monografia despre satul Caldararu. Scrierile lui, razbat prin zecile de ani, mai actuale si mai adevarate decat oricand. Scolile noastre se pustiiesc de copii, care ori nu mai sunt trimisi la scoala, ori fac naveta la Bucuresti din lipsa de invatatori. Avem acum scoli renovate recent, dotate cu toate cele necesare, dar tot mai multi copii sunt nevoitii sa se chinuie cu maxi taxi in drumul lor spre Bucuresti. Avem un exemplu in acest invatator Stan Leu venit in Caldararu in 1936 la cererea sa si ceea ce a facut pentru satul Caldararu merita sa fie cunoscut si transmis mai departe, generatiei actuale si celor viitoare.

Daca nu ne cunoastem trecutul, nu stim cine suntem si nu stim incotro ne indreptam, spunea cineva.

Veti gasi o multime de lucruri si fapte interesante despre satul Caldararu, despre istoria scolii si despre persoana Invatatorului Stan Leu. Aceste monografii vor continua, urmand sa publicam in curand Monografiile satelor Balaceanca si Cernica. De asemenea tot prin bunavointa D-lui Ciotoran Niculae veti afla multe alte lucruri despre noi, "bastinasii" comunei Cernica, de unde ne tragem, ce obiceiuri aveau si cum isi traiau viata inaintasii nostrii.

Important: In aceasta monografie veti gasi si traducerea (click aici pentru mai multe detalii: HRISOV-ului LUI RADU VODA SERBAN, 29 mai 1608.) si care contine detalii despre data infiintarii Manastirii Cernica, despre cum au fost cumparate mosiile acesteia, despre faptul ca satul Caldararu dateaza dinainte de 1608, si se numea Florestii dupa Colentina si multe alte detalii interesante.

PS. Costele, Zamfir Arghirescu, stra-bunicul tau iti transmite salutari, de la pagina 5 si 16 din Monografie si poate ne trimiti o foto cu el !

Monografie istorica sat Caldararu

 

Adaugă comentariu
Pentru un dialog civilizat, articolele si comentariile care contin expresii vulgare, injurii catre alti utilizatori sau incita la violenta, ura, sunt defaimatoare, ofensatoare, promoveaza produse sau servicii, sau nu au legatura cu subiectul comentat, vor fi sterse. Responsabilitatea pentru articole si comentarii revine autorului acestora.
Campurile de mai jos marcate cu * sunt obligatorii.


Codul de securitate
Refriseaza codul / Introduceti codul in campul de mai jos

Vox Cernica TV