- Scris de Lilian Iordache Lilian Iordache
- Categorie: Istorie Locala Istorie Locala
- Creat: 29 August 2024 29 August 2024
- Accesări: 460 460
Mai jos va prezentam un reportaj de acum aproape 70 de ani, din satul Caldararu, Cernica din data de 23-sep-1955, realizat de A. Dumitrascu, redactor la ziarul "Steagul Rosu".
Cu ocazia prezentarii acestui reportaj, vom prezenta si pe invatatorii, profesorii si alt personal al scolii din Caldararu, sau personal medical si care au profesat si activat incepand cu anul 1945 si pana in anii desfiintarii acestei scolii (2007-2010) si transformarea acesteia in cresa in septembrie 2023.
Pe masura ce vom primii noi date si informatii despre acest sat si aceasta scoala, acest articol va fi completat sau corectat în consecinta. Rugam pe cei care doresc sa contribuie cu fotografii vechi despre scoala si personalul acesteia, sau sa contribuie cu povestile si amintirile lor, sa ne contacteze. A se vedea si galeria FOTO de mai jos.
Relatarea pe care v-o prezentam astazi a rezultat in urma unei plimbari de cateva zile, prin acest sat, timp in care acest redactor, a reusit sa inteleaga cate ceva din din istoria, precum si despre viata si munca locuitorilor acestuia.
Autorul povesteste de asemenea in relatarea sa, despre cei mici de la gradinita, despre scolarii acestui sat, precum si despre invatatorul de la acea vreme, Teodor Petcu si care, împreuna cu sotia sa, D-na Filofteia Petcu, asa cum ii spuneam noi, au predat dupa anul 1945 pana in anul 1973, generatiilor intregi de copii din acest sat, copii care acum, au peste 60 de ani.
De asemenea autorul mai vorbeste despre Tanti Aristita (Oprea), care era sora de ocrotire sanitara /asistenta medicala în satul Caldararu.
Nu foarte vorbareata, (sau cel putin asa mi-o aduc eu aminte) Tanti Aristita era una dintre cele mai respectate si îndragite locuitoare din satul Caldararu.
Aceasta a s-a stins din viata acum cativa ani, la varsta de peste 90 de ani. Toti locuitorii din satul Caldararu si nu numai, au beneficiat de asistenta medicala si blândetea Tanti Aristitei, de mâna fina a acesteia - în special, la injectiile cu polidin / moldamin (eram fericiti daca se "baga” si cu xilina - pentru atenuarea durerii) / penicilina etc., precum si de finetea calmul, si de bunatatea acesteia. Eu personal, nu îmi aduc aminte de vreo raceala, cu "gâlcile" cât casa în gât, care, pe lânga ceaiurile de tei ale mamei, sa nu fi fost tratata atunci când era cazul si de mainile fine ale Tanti Aristitei. O alta persoana care mai facea "injectii" si dadea sfaturi medicale bune,pe vremea aceea, era Tanti Sica care era casatorita cu nea Gheorghe Bulgaru si locuia lânga Brezaie, vis-a-vis de Litra ( nea Gheorghe si tanti Lilita).
De asemenea, pâna in anul 1972 (când a plecat din sat, mutându-se în Giurgiu), mai acorda asistenta medicala si mai facea injectii si Tanti Olguta (care era asistenta medicala la Dispensarul din Cernica), sotia lui Petre Bratu, frate cu Nea Tica, Nea Marin si Sandu, unii din fii lui Nea Tudorica (Chiabac) si ai Tatei Bica si care locuia vis-a-vis de Florinel al lui Pisunica, de lânga aleea spre cimitirul satului.
Tata Bica, de altfel o bunatate de matusa, care schiopata de un picior si vorbea un pic peltic, asa cum mi-aduc aminte, nu prididea sa ne primeasca cu bucurie în curtea sau pe prispa ei batrâneasca, de câte ori avea ocazia, când treceam pe acolo, venind prin curtea lui Nea Tica si Tanti Georgeta, sau de la cea a Tanti Anicai si lui Nea Marin (vis-a-vis de Razvanel al lui Pasache).
Tanti Olguta, fata Mamasei (Arhilei Maria), a ramas fara tata la 9 ani, acesta înecandu-se în Mures. Mamasa s-a reîntors în Caldararu (la sora ei Tanti Irina Iosif), cu Tanti Olguta, venind din comuna Vladimirescu de lânga Arad, unde Mamasa a trait împreuna cu sotul ei, Serghei, detinut politic, de origine rusa. Pe Mamasa au dat-o de mica sluga la niste boieri, de prin Buzau, aceasta povestind despre cum o bateau acestia si intr-un final viata a dus-o în zona Arad-ului, unde s-a casatorit cu Serghei, din Basarabia, ce mai tarziu, a devenit detinut politic si moare in conditii suspecte existand suspiciunea ca a fost omorat de comunisti. Mamasa, cum ii spuneau tosi copii era renumita pentru mâncarea pe care o facea. Nici o nunta din sat nu se facea fara ca dânsa sa nu fie bucatar. Tanti Olguta, de curând a ramas vaduva. Sotul dânsei Petre Bratu a lucrat in M.A.I. fiind militian si apoi politist timp de 30 de ani. Împreuna, au trei baieti si o fata si toti locuiesc în Giurgiu.
Multi dintre noi de aducem aminte cu drag si de Tanti Irina, sora Mamasei, o femeie foarte cumsecade, foarte bisericoasa, prietena buna cu mama si care a ramas speciala în amintirile mele în special pentru faptul ca a mers pe bicicleta (pe vremea aceea, pe foarte putine femei în vârsta, din Câldararu, le puteai vedea mergând pe bicicleta) pâna la o vârsta de peste 80 - 85 de ani, daca nu ma însel. Tanti Irina, sotia lui Nea Mitus (pompier) a plecat dintre noi la peste 90 de ani.
Racelile predominau pe timpul iernii, când manusile legate cu snur (sa nu le pierdem) sau „cipicii” (ciorapi) crosetatii de andrelele mamaii din lâna groasa, nu mai faceau fata apei intrate in ghete de la zapezile de pe derdelusurile disparute ale satului sau de la gheata de pe lacul Cernica sau de pe balta de la Vele Rea, fosta vale langa actuala Halta Caldararu / noul nod rutier de autostrada. Din pacate, din cauza vremii si care caracterizeaza iernile blande actuale, dar si din cauza tratamentului prea rapid al soselelor din acest sat (cu cenusa, sare, etc), copiii din ziua de astazi, nu mai stiu ce insemna sa fii fericit, pe derdelusurile "patriei" sau pe patinoarul natural de pe lacul Cernica sau de pe Vele Rea.
De obicei, aceste derdelusuri se "produceau" instant dupa ninsoare, pe panta domoala de la intrarea din sat, pe cea care incepea de la Biserica, pa langa Ou al lui Chilpea si in continuare in valea (pe langa unul din puturile istorice ale satului) lui Luci al lui Nata / Costel Grasu' al lui Arghir, pana in santurile de pe lunca, pe panta de langa fosta Cooperativa a lui Nea' Misu, pâna sus la Ciulama / Nea' Niculae a lui Trosta, sau pe panta de la Vele Rea. Plecam dimineata si ne mai vedeau parintii seara, uzi leoarca, dar îmbujorati, fericiti, înfometati si molesiti de la caldura sobelor care ne cuprindea si de la lemnele care trozneau în foc.
Cine mai stie acum sa mai faca "cazemate" din blocuri de zapada (sau chiar „oameni de zapada”), sa se mai arunce de pe acoperis in zapada abundenta, sa mai puna catelul la trasul saniei, sa mai dea la peste la copca, sa transforme cornierul in patine artizanale sau textolidul (material din textile presat pentru fabricarea materialelor izolatoare, fabricat pe vremuri la fosta si actuala fabrica I.C.M.E de lânga Bucuresti, pe Drumul între Tarlale) in fasii pentru scandurile de lemn improvizate pentru a le face schiuri. Cine mai traverseza iarna, lacul Cernica, calare pe un bloc de gheata împins cu o prajina sa ajunga mai repede la scoala din Cernica sau cine mai pune vele (pânze improvizate) la sanie sa fie plimbati de la un mal la altul al lacului, de crivatul pe care nu l-am mai simtit „suflând” de atâtia ani?
Dupa anii '50, o multime de sateni au început sa-si câstige existenta, (pe lânga activitatile traditionale obisnuite agricultura / gradinaritul, cresterea animalelor, prelucrarea trestiei si a stufului, fabricarea rogojinilor, etc.) lucrând ca muncitori la aceasta fabrica (tatal meu a intrat ucenic strungar la 16 ani in 1949 si a lucrat 45 de ani fara întrerupere - cu exceptia armatei de 3 ani, la aceasi - aceasta fabrica - dovada este un fel de moneda jubiliara primita la pensionare), sau la altele din estul Bucurestiului, fabrici însirate de la Catelu pâna la Pantelimon. Iernile grele au fost trecute si multe case din Caldararu au fost încalzite si cu deseurile de la tamburii (pe ei se înfasurau cablurile electice pentru livrarea acestora) pe care le primeau muncitorii ca prime în natura pentru munca lor, de la aceasta fabrica. De asemenea multe dusumele si acareturi din curte au fost construite si cu lemnul / scândurile mai bune recuperate de la acesti tamburii adusi cu mândrie în camioane, an de an de parintii nostrii. Noi, ca si copii nu eram deloc bucurosi când acestia soseau si erau descarcati în fata portii. Trebuiau în primul rând sa fie carati în curte. Dupa aceea, aveam la dispozitie tesla, scoaba, ciocanul, si ranga cu care scoteam zecile de cuie, unul câte unul, pentru a desface zecile de scânduri, una dupa alta, de pe ficeare tambur mai mic sau mai mare (intre 1.5 si 2 m). Si acum mai descopar prin gradina cuiele ruginite aruncate aiurea odata cu cenusa din sobele „hranite” ani de-a rândul cu aceste resturi de scânduri.
În continuare, ma folosesc de prezentarea acestei relatari despre satul Caldararu, si tin sa va spun mai multe si despre Dl. Teodor Petcu care era originar din Branesti (cu obârsie din familiile de bulgari care au emigrat în Branesti intre anii 1800-1830) iar D-na Petcu Filofteia era din Pietrosita. Aceasta familie de învatatori, si-au început si sfârsit cariera, in aceasi localitate, la scoala veche din Caldararu.
Denumirea satului vecin, Branesti vine de la cuvantul "brana" si înseamna "poiana".
Imagine stanga: Extras solicitare publicata in Romania Libera la 6-martie-1976 de invatator Teodor_Petcu
Prin “mâinile” acestor respectati învatatori au trecut o multime de generatii, acestia activând pâna la pensionarea, din anul 1973 respectiv 1968, la vârsta de 65 de ani respectiv 60.
Familia de învatatorii precedenta din acest sat, Stan Leu si Virginia Leu, si despre care puteti afla mai multe in articolele indicate mai jos, le-au fost nasi de cununie. Invatatorul Stan Leu este cel care a scris Monografia satului si scolii Caldararu, si unde puteti gasi detalii de dinainte de 1945.
Dl. si D-na Petcu, au avut doi copii, Mioara si Petre Traian Forin Petcu, inginer, actualmente pensionar locuitor în satul Caldararu. Multumim D-lui Florin Petcu, pentru faptul ca o buna parte din datele din acest articol cu privire la familia Petcu si din fotografiile de mai jos, au fost furnizate de dansul.
Întâmplator, acesti învatatori si de asemenea buni gradinari si gospodari, mi-au fost vecini, i-am cunoscut destul de bine si personal, când eram copil si am beneficiat de ceea ce acum se numeste "meditatii" din partea D-nei Petcu, dar pro-bono. Pe vremea aceea, aveam de asemenea liber la traversarea prin curtea lor, pentru a ajunge pe cealalta strada, fara ocolire, iar pomii fructiferi ne stateau la dispozitie, fara "îngradire". Din ceea ce mai stiu, dupa ce au venit în Caldararu, acestia si-au construit casa si gospodaria pe un teren cumparat de la unul din fiii strabunicului meu (din neamul lui Moceaca) acesta, mutandu-se înspre nord-vestul satului Caldararu.
Acestia au trait pana la o vârsta înaintata si sunt înmormantati în cimitirul din acest sat.
În aceasta perioada au mai activat ca învatatori, D-na Budileanu Ana (si fosta secretar de partid pe comuna) si Pacuraru Paraschieva.
Dupa 1973 au predat urmatorii profesori si învatatori:
Directoare Stefan Domnita – latina, româna (sotia poetului Ion C. Stefan.),
Prof. Andrei Nicolae -geografie si istorie (poreclit "Pârtica),
Prof. Vlad Victor - sport, Prof. Constantinescu Paul - engleza, franceza si muzica.
Prof. Topor Nadia - matematica si fizica,
Înv. Viorica Popescu,
Înv. Ana Paraschiv (Lili),
Prof. Bucur Safta - româna,
Ina Constantin -chimie, anatomie,
Prof. Nastasia Petru (“Gicuta”),matematica,
Dulubei Maria (biologie),
Leonte Glicherie (matematica),
Mandici Maria (agronomie- “D-ra Inginer”),
Gheorghe Andrei (muzica, din Cernica),
Invatator Lascu Nicolae,
Spuma Constanta,
Maria Mihalache,
Educatoare Geta Andrei.
Foto- Tanti Lenuta - femeie de servici - scoala Caldararu 1973 -1993
La aceasta lista trebuie sa o adaugam pe Tanti Lenuta, femeia de serviciu de la aceasta scoala. Tanti Lenuta i-a avut ca invatatori chiar pe D-na si Dl. Petcu. Dis-de-dimineata pana seara tarziu, Tanti Lenuta se ocupa cu curatenia acestei scolii, a gradinitei, bibliotecii, salii de sport si a toaletei. Era o femeie foarte frumoasa, inalta, destul de tacuta, foarte muncitoare, blanda cu copii si se comporta cu o eleganta iesita din comun, in ciuda ocupatiei sale si in ciuda rochiei negre, terne si lungi si a baticului asemenea, cu care se imbraca fie vara fie iarna. Iarna, întotdeaua, sobele si salile de clasa erau calde si curate, datorita Tanti Lenutei. La sfarsitul anului scolar, toti elevii participau la spalatul parchetului din aceste sali, cu perii aduse de acasa. In ultima perioada a vietii, ca si mama mea de altfel, Tanti Lenuta, practica un alt cult religios decat cel ortodox, dar acest lucru nu a împiedicat-o, sa-si castige respectul pentru munca grea si eforturile ei depuse pentru acesta scoala.
Tanti Lenuta, cu numele de fata Vasile Elena, fiica lui Vasile Petre ( Petrica Gogea) si a lui Vasile Maria (tusa Bica) s-a nascut în 20 ianuarie 1941 si a decedat în 1993 de cancer, la 52 de ani. S-a angajat ca femeie de serviciu la scoala dupa tusa Floarea ("Placintoaia") care locuia vis-a-vis de scoala, si dupa Tanti Lenuta a venit ca femeie de serviciu tanti Lenuta Grasa ( "Balena", asa cum îi ziceau copiii, mama lui Costel, Vioricai si lui Gabriel ("Doctoru'„). Aceasta din urma, dupa anii '90 a lucrat si ca bucatareasa la fosta tabara de copii si sportivi din padurea Caldararu, lânga centura Bucuresti si lânga „la explozie”- fosta baterie 8-9 Cernica - click aici). Pentru mai multe porecle din satul Caldararu click aici.
Vasile Petre ( Petrica Gogea) a fost mult timp paznic la cooperativa la magazinul lui nea Vali, iar sotia acestuia Maria "tragea" copiii mici la burtica de ,"cui" asa cum ziceau femeile si "veneau mamele cu copiii de departe ca se faceau copiii bine si nu mai plângeau". Tanti Lenuta are patru copii, doua fete si doi baieti, dintre ei, Teodora (59 ani, doi copii si 2 nepotei), Remus (57 ani, o fata studenta la litere). Casa batraneasca a acestora din Caldararu, a fost vanduta.
Dintre acesti invatatori si profesori, Dl. Prof. Andrei Nicolae, de geografie si istorie, locuia chiar langa scoala, si se remarca pentru metodele sale foarte dure de indreptare a comportamentelor nedorite sau gresite, sau pentru educarea / indreptarea unor elevi mai putini silitori. Pe vremea aceea corectiile fizice nu erau o exceptie de la regula, ci chiar regula, ceruta cateodata si de parinti.
De fapt nimeni nu se plangea la parinti pentru "incasarea" unor "duble" - specialitatea casei, unor rigle / linii / nuielute la palma, sau mai stiu eu ce altceva. Si eu am trecut prin asa ceva si sincer, acum privind in trecut, despre acele timpuri nu am retinut decat aspectele pozitive / "romantice" cu privire la aplicarea acestor corectii fizice. Acum, lucrurile stau cumva exact invers si de multe ori, profesorii sunt calcati in picioare, ca de, am "progresat" si asa sunt timpurile. Dl. Andrei Nicolae, mi-a fost chiar diriginte din clasa a V-a pana intr-a VIII-a si sincer nu sunt suparat ca tot timpul am avut doar premiul II. Poate daca incasam mai tare, promovam la premiul I..glumesc, bineinteles!
De asemenea, dom' profesor s-a mai facut remarcat ani de-a randul prin modul foarte "vigilent" si "hotarât" prin care pazea cei trei falnicii nuci din curtea scolii, si pe care noi copii, ii calaream si ii bateam toata ziua si toata toamna.
O groaza de amintiri si de aventuri diurne sau nocturne ne leaga pe noi, locuitorii satului Caldararu de acesti nuci si care copii fiind, nu mai pridideam sa ne aratam curajul, incercand sa ne cataram pe crengile lor cat mai sus cu putinta. Fumatul pe ascuns printre crengile si frunzele lor era o placere exotica si racoroasa in verile toride. Parca si acum imi aduc aminte de furnicile care treceau de zor pe langa noi si care isi vedeau de treaba nestingherite. Dar cel mai interesant era cand pregateam atacul de bataie al nucilor la momentul culesului. Prindeam momentele cand dom' profesor, nu era in zona si atunci tabaram cu bete si cu pietre pe nucii generosi si plini de nuci. Unul statea la panda, unii aruncau cu betele in cuiburile de nuci, altii culegeau si altii transportau marfa pretioasa peste gardul scolii si totii cuprinsi de emotia lucrului nepermis. Apogeul era atins, in momentul in care dom' profesor aparea pe neasteptate, cu o falca in cer si una in pamant, iar noi nu stiam pe unde sa fugim si sa scapam si nu care cumva sa plecam fara pungile cu nucile stranse cu atata munca. Rasplata binemeritata ne-o luam in seara respectiva, mancand pofticiosi din miezul de nuca proaspat si aromat, dar si la scoala cand eram nominalizati la...pedepse mai mult sau mai putin....frugale.
Nici unul din acesti nuci nu au supravietuit pana astazi, ultimul fiind lovit de traznet in 2009 si taiat in 2015. Unul era in marginea de est a scolii, chiar langa dom' profesor, unul in mijlocul curtii scolii la un capat al terenului de fotbal (vezi foto mai jos) si unul langa scena de langa cancelarie in parte de vest a cladirii scolii.
Nici dom' profesor nu a supravietuit pana la acest moment. Ultima oara am stat de vorba cu dansul, in curtea scolii, intlanindu-ne cu ocazia alegerilor trecute (2020- parca) si mi s-a parut foarte agil, prezent si lucid pentru varsta inaintata pe care o avea atunci (cred ca spre 90 de ani). Am schimbat cateva amintiri, mi-a povestit cate ceva cu mandrie de cei doi baieti ai lui, acum deja adulti in toata firea si de atunci nu l-am mai vazut niciodata.
Iar dintre cei din lista de mai sus, din ceea ce stiu, foarte putini mai sunt in viata: Înv. Viorica Popescu, acum in Balaceanca, Înv. Ana Paraschiv (Lili), Prof. Nastasia Petru (“Gicuta”) – Bucuresti care are peste 90 de ani si inca se mai ocupa cu albinaritul în mica gradina de la Caldararu, educatoare Geta Andrei, pensioanara / sotia profesorului Nicolae Andrei, in Caldararu.
Mai jos o galerie de fotografii cu acestia si cu mai multi învatatori din perioada pâna în 1973 precum si dupa acesti ani. Rugam pe cei care detin fotografii vechi cu acesti învatatori sau fotografii vechi cu scolarii claselor lor, sa ne contacteze.
Scoala din Caldararu a functionat cu clasele V-VIII pana in anul 2007 si ulterior dupa cativa ani au fost desfiintate si clasele I-IV. Dupa o lunga perioada de nefunctionare, din motive variate, (parintii s-au plans de lipsa invatatorilor si profesorilor de calitate, preferand sa ii trimita la scolile din Bucuresti, iar autoritatile au invocat numarul mic de copii cu care nu s-au mai putut alcatui clasele si de asemenea au fost invocate probleme bugetare) cladirea acestei scoli a fost renovata si transformata in cresa in anul 2023. Parintii din acest sat nu sunt deloc fericiti cu statutul acestei foste scolii din Caldararu, in conditiile in care cei mici, sunt fortati de imprejurari, sa devina navetisti de la 6 ani, trebuind sa inceapa clasa a-I-a, la scoala din Cernica sau la alte scoli din Bucuresti.
Pentru mai multe detalii privind istoria scolii din Caldararu si din celelalte sate a se citi articolele relevante din rubrica "Istorie Locala" si de asemenea cartea Comuna Cernica - File de istorie - Editia I - 2024).
"Însemnari dintr-un sat" - A. Dumitrascu - Steagul Rosu - 23-sep-1955
Dintre toate satele aciuiate de-o parte si de alta a drumului ce duce spre Oltenita, — satul Caldararu este poate cel mai putin întins. Un punct minuscul abia arata pe harta regiunii ca nu departe de malul drept al Colentinei cea cu ape molcome, se afla un manunchi de asezari omenesti.
Se pare insa ca de la întemeiere satul numara multe veacuri.
Printr-un zapis de la 1608, biv-vel vornicul Cernica (n.r. Cernica Stirbei, fost mare dregator - functionar al lui Mihai Viteazul, ctitor / continuator al Manastirii Gradistea Florestilor denumita ulterior, dupa numele acestuia - Manastirea Cernica) , dupa ce cumparase pe pungi de galbeni aceste locuri de la Radu Captaru (n.r. de fapt 30.000 de aspri (moneda turceasca de argint, cu circulatie în Tarile Române între secolele XV-XIX) la inceputul secolului XVII.), — le închina minastirii care avea sa-i poarte numele, trecînd in actul de danie, laolalta cu iezerul, moara si alte acareturi si numarul clacasilor de pe paminturi.
Poate ca din vremea aceea si-a facut mare faima mestesugul neîntrecut al clacasilor in fauritul caldarilor ghintuite de arama, — de unde mai apoi s-a tras si numele satului (n.r. este doar o presupunere a autorului acestui reportaj, de la acea vreme. Pentru mai multe detalii privinde originea numelui satului Caldararu, a se citi Comuna Cernica - File de istorie - Editia I - 2024).
Amanunte mai multe nu ne spune istoria. Este insa destul de lesne de închipuit cit de aspra te era viata iobagilor minâsti- resti, carora nici dreptul de a cere stramutarea pe alta mosie nu le era îngaduit.
Asa au trecut anii. Generatii au vazut lumina zilei prin geamurile afumate ale casutelor de chirpici si, din tata în fiu, noii nascuti veneau pe lume mostenind ca pe un blestem soarta de iobagi. Deprindeau apoi sa ciocaneasca arama rosie si-si treceau astfel viata trudind la caldari, pîna ce boala, foametea si arareori batrinetea le daruiau insfîrsit odihna în cimitirul de la capatul satului.
Am colindat prin Caldararu în aceste zile frumoase de început de toamna, cînd merii dau în pirg si foile porumbului cu stiuleti zdraveni si bob împlinit prind culoarea ruginei.
Pe ogoarele întovarasirii „24 Septembrie - ziua Constitutiei“, care aduna astazi mai toate familiile satului, oamenii o pornisera odata cu zorii sa rastoarne prima brazda si sa arunce în urma plugului cele dintîi boabe. Se nimerise sa pic în sat tocmai la începutul araturilor de toamna cînd plugarii dau chiot vesel si-si ureaza ca anul sa fie bun si rivna lor s-o rasplateasca pamintul cu rod îmbelsugat.
Munceau cu voiosie si nadejde stranepotii generatiilor de clacasi .,lipiti pamîntului", care trudisera pe aceste tocuri sub amenintarea cumplitului harapnic vatasesc.
In batatura scolii elementare cîteva zeci de copii se zbenguiau în voie. Era „recreatia mare". Dupa cîteva minute i-am intâlnit în clasa, asezati in banci doi cite doi, - cu obrajii rumeni si privirile agere, in-trecîndu-se in ridicarea degetelor.
La clasa a IV-a era ora de stiintele naturii. 23 de scolari, baieti si fele, adica toti ctti se aflau înscrisi în catalog, — au ascultat numai ochi si urechi, cuvintele învatatorului Teodor Petcu. Titlul lectiei era „APA".
Este greu de închipuit cite lucruri interesante, care sa incinte inimile copiilor, se pot spune despre apa pe care o cunoastem cu totii atit de bine. S-a vorbit despre fintinile comunei, despre oceanele nesfirsite ale globului, despre Dîmbovita care uda hotarul satului, despre deserturile si oazele Saharei, despre nori si canalizare, despre ploi si hidrocentrale... La sfirsilul lectiei, cind. învatatorul a filtrat un pahar cu apa de balta, schimbîndu-l în apa limpede ca lacrima, copiii au înteles pe deplin „minunea".
Si cind clopotelul a sunat de miezul zilei, ei au pornit cu ghiozdanele in spate pe ulitele satului, mai luminati si cu sufletul încintat de vorbele învatatorului.
Colindînd satul, ai sa dai usor de gradinita de copii, aflata intr-o cladire alba, nu departe de scoala elementara. Sint patru ani de cind prin ferestrele larg deschise ale gradinitei rasuna glasurile cristaline ale copiilor.
Poeziile pe care le rostesc în cor, cîntecete si jocurile lor umplu ulita de voiosie. Privesti tincii zdraveni si isteti ce cresc ca niste tulpini de flori sub ochii satului, si nu-ti vine sa crezi ca sînt mladite de clacasi mînastiresti, sînge din sîngele celor ce n-au avut copilarie si au fost vinduti pe-un galben la iarmaroc, asa cum se tirguiesc vitele de povara.
Strabatind ulita ai sa vezi hambare noi in curti, cladite de membrii întovarasirii, pentru adapostirea recoltei bogate pe care o obtin de un sir de vreme, de cind muncesc laolalta; ai s-o intîlnesti pe tovarasa Aristita Oprea, sora de ocrotire sanitara, care alearga cit e ziua de lunga, veghind la sanatatea locuitorilor.
Ai sa afli ca frigurile de balta nu mai secera vietile, ca in locul cîrciumilor de odinioara se afla în sat magazine doldora de marfuri, ca la cooperativa de împletit trestie oamenii capata bani buni pentru munca lor.
Cunoscînd toate acestea, îti vei da seama ca noua orînduire a oamenilor liberi a prins radacini adinei si în vechiul sat de clacasi mînastiresti de pe malul Colentinei."
A. DUM1TRASCU
Galerie foto: familia de invatatori Petcu, anumite clase de elevi, precum si alti invatatori si profesori începând cu anii '70.
Descrierea fiecarei fotografii se regaseste la subsolul acesteia.
Invatatori si clasa de elevi, 1954: de la stânga la dreapta: Pacuraru Paraschieva, Petcu Filofteia, Petcu Teodor. In fotografie, dintre elevi, pot fi recunoscuti, Nea "Milica", de la intrarea din sat pe stanga, Nea "Gâta", mai sus, la intrarea din sat, tot pe stanga si Nea "Caras". Rugam pe cei care pot identifica mai multe persoane, sa ne contacteze.
Monografie istorica a satului Caldararu. Invatator Stan Leu. 1936-1944 - navigare stanga dreapta foto sau click pentru a intra in galeria foto:
A se citi si:
Monografie istorica a satului Caldararu. Invatator Stan Leu. 1936-1944
Istoria bisericii ortodoxe din satul Caldararu-Cernica. Avocat Constantin N. Popescu
Un sat intr-o carte: Maracineni-Caldararu. Avocat Constantin N. Popescu. 1963
Ce povesteste o monografie a satului Caldararu, Cernica, din anii 1930?
Opinii. NICOLAE ANDREI scoala generala din Caldararu comuna Cernica, judetul Ilfov.18-feb-1976
Situatia scolara in anul 1948 la scoala Caldararu.
Scoala Caldararu, Cernica. Amintiri, amintiri.
Recunoasteti aceasta imagine istorica? Click fotografie pentru raspuns.
Recurs la memorie. Scoala comunala Cernica - Caldararu - Tanganu. 1961. Clasa a 5-a.
Recurs la memorie – Scoala mica din Tanganu - 1959
Scoala veche din Manolache nr. 38 - Cl. I-IV si amintiri colaterale. Monografia Comunei Catelu 1967.
Scoala Mica din Tanganu. Serbari scolare de altadata.
File de istorie: Scoala mica din Tanganu.
Notificare comentarii
Pentru un dialog civilizat, articolele si comentariile care contin expresii vulgare, injurii catre alti utilizatori sau incita la violenta, ura, sunt defaimatoare, ofensatoare, promoveaza produse sau servicii, sau nu au legatura cu subiectul comentat, vor fi sterse. Responsabilitatea pentru articole si comentarii revine autorului acestora.