Cernica medievală urcă pe scena Bucureștiului: pe 6-mai-2026

Cernica medievală urcă pe scena Bucureștiului: pe 6-mai-2026 se lansează la Palatul Suțu o carte-eveniment despre Mănăstirea Vorniceasa a Chiajnei, soția marelui vornic Cernica, ctitorul Mănăstirii Cernica, despre satul medieval Mărăcineni, precum și despre cercetările și descoperirile arheologice ale lui Gheorghe Cantacuzino din zona satului Căldăraru.

Nu în fiecare zi istoria adâncă a comunei Cernica ajunge în prim-planul unui eveniment cultural din București. Miercuri, 6 mai 2026, de la ora 14:00, la Muzeul Municipiului București – Palatul Suțu, va avea loc lansarea volumului „Așezarea medievală din zona lacului Cernica pe baza cercetărilor profesorului Gheorghe Cantacuzino din anii 1960–1976”, semnat de George Trohani și Camelia-Mirela Vintilă. Pentru cei care iubesc istoria locului, dar și pentru cei care au trecut de zeci sau sute de ori pe lângă lacul Cernica, prin Căldăraru  sau spre Mănăstirea Cernica fără să știe ce se ascunde în pământul acestor locuri, această lansare merită toată atenția.

Satul Tanganu - File de istorie.

Cartea „Satul Tânganu – File de istorie” pe care o lansăm astăzi către marele public, reprezintă o incursiune amplă și detaliată în trecutul uneia dintre cele mai vechi așezări din Muntenia. Autorii acestei lucrări, bazându-se pe documente istorice, mărturii locale și cercetări aprofundate, oferă o frescă bogată a evoluției satului Tânganu, un loc cu o istorie de peste 500 de ani.

Aceasta lucrare reprezinta o versiune particulară a cartii click aici "Comuna Cernica- File de istorie", lansată in format fizic in data de 18-06-2024 și este dedicată în special satului Tânganu. Fiecare pagină a acestei versiuni încearcă sa redea cu o fidelitate mai mare faptele, personalitățile, tradițiile și evenimentele care au marcat existența comunități satului Tanganu.

Comuna Cernica file de istorie

INFORMARE: Cartea "Comuna Cernica - File de istorie" prezentata mai jos poate fi obtinuta in mod gratuit de la sediul Primariei Cernica - tel 021 369 5308

In data de 18-06-2024, la sediul nou al Primariei Cernica, orele 14:00, a avut loc lansarea cartii - "Comuna Cernica - File de istorie", realizata de mai multi membri si colaboratori ai Portalului Vox Cernica.

Materializarea acestei carti s-a facut la initiativa si cu sprijinul D-lui Primar Gelu Apostol, si Consiliului Local al Primariei Cernica.

Lacul Cernica in flacari.

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

Odata cu venirea primaverii si a caldurii au inceput sa se inmulteasca si incendiile. Inclusiv in comuna Cernica. De data aceasta va prezentam un incendiu mai special, care a avut loc in seara aceasta, 25 Martie 2012, orele 18:00. Este vorba de un incendiu care a cuprins stuful ramas pe malul lacului Cernica, mai exact la intrarea satului Caldararu, Cernica. Se pare ca incendiul a pornit de la o tigara aprinsa si aruncata de catre un "biciclist", dupa spusele unui localnic. Oricum, interesant este ca pe vremuri, arderea stufului se intampla in fiecare primavara si nu era chemat nici un pompier. Era un obicei al satenilor care isi castigau existenta din prelucrarea stufului si productia "ostretelor" si nu numai, inclusiv productia

Citește mai departe...

Dihornita in comuna Cernica.2012

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

dihornita-la-cernica

Traditionala "Dihornita" (denumita si urlarie, uralie, olelie in functie de sat sau zona) a fost tinuta si anul acesta in Comuna Cernica. Intrand in satul Caldararu, am fost putin speriat, pentru ca, de la intrarea in Cernica si pana in Caldararu nu vazusem decat un foc. Stiu ca venisem oarecum devreme (pe la 18:00), dar chiar daca deja era intuneric, totusi, pe vremuri la aceasta ora, puteai vedea cate un foc de cauciuc la aproape fiecare poarta. Per total in Caldararu cred ca am vazut cinci focuri, ceea ce spune multe despre cheful oamenilor si tinerilor de a mai respecta traditia de lasata secului. In aceste conditii, impreuna cu cativa prieteni, am decis sa ne luam unicul cauciuc disponibil si sa cautam taramuri mai bune unde

Citește mai departe...

Podul suspinelor. Dambovita-Balaceanca.

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

pod balaceanca dambovita 1Scris de D-l Emil Munteanu preluat de la (www.ccib.ro/afacerea/)

Nu, nu este vorba de renumita Punte a suspinelor, cea construita la 1600 pentru a face legatura intre camerele de interogare din Palatul Dogilor si inchisoare. Deci nici de suspinele condamnatilor la moarte care mergeau pe ultimul drum, de la Palatul Dogilor catre locul in care erau executati.

Este vorba de un banal pod din Romania, de nici 50 de metri lungime, care face legatura intre doua localitati ilfovene. Dupa ani de

Citește mai departe...

Lacul Cernica. Inghetat bocna. 31 ian 2012

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

Va prezentam cateva imagini cu lacul Cernica si care spre bucuria "copcarilor" a inghetat bocna. Astazi am avut privilegiul sa ma plimb la propriu in "largul" acestui lac, atat de drag noua celor din comuna Cernica. Este unul din momentele rare si mult asteptate de catre cei care doresc sa faca o plimbare relaxanta pe gheata intr-un peisaj mirific sau sa infrunte

Citește mai departe...

Trafic soseaua Cernica 25 ianuarie 2012.

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
ACTUALIZARE 12 FEBRUARIE 2012 Foarte multi din vizitatorii nostrii sunt interesati de starea drumurilor si circulatiei spre si dinspre comuna Cernica. Prin COMENTARIILE Dvs. puteti ajuta ca cineva sa nu ramana in zapada. Din pacate nu putem fi prezenti in permanenta pe drumurile din Cernica pentru a va relata evolutia traficului pe fiecare din acest drum, dar oricare dintre Dvs, puteti spune ceva despre starea traficului inainte/la/dupa momentul deplasarii Dvs. Nu trebuie decat sa mentionati

Citește mai departe...

Apa de ploaie - Lansare de carte si album muzical. Anca Oprescu-Walter Dionisie

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
carte poezie anca oprescu apa de ploaie album muzical walter dionisie jpg

Poeta Anca Oprescu (cadru didactic la Scoala Generala din Cernica) isi lanseaza volumul de versuri ''Apa de Ploaie'', insotit de albumul ''Apa de Ploaie'' al muzicianului Walter Dionisie, care a scris opt compozitii inspirate din poemele scriitoarei. Evenimentul va avea loc in Bucuresti pe 29 ianuarie 2012, intre orele 14:00-16:00 in Sala Coloanelor, de la etajul doi al Salii Palatului. Gazde, Lucian Catalin Iliescu, Director General al Salii Palatului, Corina Laura Nae

Citește mai departe...

Accident intersectie soseaua Cernica-centura Bucuresti

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

Astazi, 9 ianuarie 2012, in jurul orelor 17, a avut loc un accident pe soseaua Cernica (DJ 301) la intersectia cu centura Bucuresti, langa fabrica de paine Titan. Se pare ca acest accident, in care au fost implicate doua autoturisme, s-a datorat neacordarii de prioritate pentru cei care traverseaza calea ferata pe soseaua Cernica, dar nu stim cauza exacta. In aceasta intersectie accidentele au devenit un lucru banal si nu mai mira pe nimeni. Se pare ca acest

Citește mai departe...

Colinde si traditii de Craciun, Cernica-Caldararu

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

Articol in curs de actualizare

Da este adevarat. Traditiile de Craciun nu s-au stins (inca) in satele Comunei Cernica, chiar daca in ultimii ani din ce in ce mai multe porti au fost inchise. Dupa cum bine stiti entuziasmul colindatorilor si al gazdelor nu a mai fost si nu mai este acelasi cu care noi cei mai "purii" eram obisnuiti. Acest entuziasm a scazut an de an incepand cu '89 pe fondul dezvoltarii libertatilor capitaliste si multilaterale din Romania.

Citește mai departe...

Incident pe soseaua Cernica. 28-dec-11.

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

Astazi 28 decembrie 2011, in dreptul strandului Cernica, pe soseaua cu acelasi nume, un tir de mare tonaj a derapat in santul de pe laterala dreapta. Soseaua a fost blocata pentru aproximativ o jumatate de ora, timp in care autovehiculele au ocolit zona incidentului pe ogorul dinspre biserica noua, vizavi de manastirea Cernica. Se pare ca nu au fost pagube materiale sau victime. Tirul a fost repus pe directia de mers cu ajutorul altui tir.

Cupa Karate Mos Craciun. Progresul Cernica, Balaceanca.23-12-11

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

cupa mos craciun sala balaceanca 23-12-2011

Pentru reluarea transmisiunii in direct click aici  si cautati in rubrica Karate din libraria video. Pentru vizualizarea celor 762 fotografii din galeria foto click aici. Pentru vizualizarea reluarii transmisiuni in format HQ click pe videoclipurile de mai jos.

Citește mai departe...

Poveste de Craciun. 2011

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

poveste de craciun-spectacol balaceanca-20-12-2011poveste de craciun spectacol balaceanca 20-12-11Astazi 20 decembrie 2011, la Caminul Cultural din Balaceanca a avut loc spectacolul "Poveste de Craciun" realizat de Trupa de teatru "Cristi Toma" in colaborare cu Consiliul local al Primariei Cernica. Aproximativ 1.100 de copii din satele comunei Cernica au fost prezenti langa si pe scena caminului cultural pentru a asista la venirea lui Mos Craciun si pentru a afla cu ce probleme s-a confruntat Mosul ca sa ajunga si in comuna Cernica. Multe dintre acestea

Citește mai departe...

Raspuns Garda Nationala de Mediu cu privire la groapa de gunoi Caldararu, Cernica.

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

raspuns-garda-de-mediu-groapa-de-gunoi-caldararuVa prezentam raspunsul Garzi Nationale de Mediu cu privire la groapa de gunoi care a luat nastere de curand langa Caldararu, Cernica, peste calea ferata Bucuresti-Oltenita. Detaliile despre aceasta gropa de gunoi au fost publicate in articolul Apocalipsa a sosit. La Caldararu, Cernica. Dezastru ecologic de proportii. Dupa cum se poate vedea, Garda Nationala de Mediu a raspuns si a actionat prompt in urma sesizarii facute cu privire la aceasta situatie. Nu ramane decat sa speram ca masurile

Citește mai departe...

Apa si Canalizare. Comuna Cernica.

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

Articol in curs de actualizare

iulie 19, 2012 - Vă transmitem un comunicat de presă primit de la Operatorul Regional Apă-Canal Ilfov S.A., ca urmare a semnării contractului de executie unor lucrari pentru localitatea Cernica. Contractul de executie lucrari face parte din proiectul european de investiţii: "Reabilitarea şi Modernizarea Sistemului de Alimentare cu Apă şi de Canalizare în judeţul Ilfov", proiect cofinanţat din Fondul de Coeziune, în cadrul Programului Operaţional Sectorial

Citește mai departe...

Vox Cernica TV