Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

În comuna Cernica, în satul Căldăraru dar și în celelalte sate ale acestei comune, colindele tradiționale de Ajun și Crăciun au fost "admirabile, sublime am putea zice", dar din care, anul acesta, colindatorii au lipsit aproape... "cu desăvârșire". Spunem "admirabile", pentru că, s-au mai găsit totuși cativa tineri, care să duca mai departe  tradiția colindelor de Crăciun și de asemenea spunem aproape inexistente, dacă comparăm numărul colindatorilor din acest an, cu cel din anii trecuti.

Daca in anumiti ani din trecut, aceste sarbatori au fost "umbrite" pe fondul unor probleme sociale trecatoare, (ex.nivelul de trai al satenilor in acei ani) portile celor mai multi locuitori ramanand inchise pentru colindatorii dornici de urare, iata ca anul acesta, aceste sarbatori au fost umbrite de lipsa colindatorilor (copii sau tineri) pentru toate colindele traditionale de pana acum si anume:

"Buna dimineata, la mos Ajun" (dimineata devreme pe 24 decembrie) cand colindatorii (copii) sunt raplatiti in principal cu covrigi, mere , nuci, dulciuri dar si bani;

"Seara-i Mare" (seara de Ajun-24 decembrie) Colindatorii sunt rasplatiti in principal cu bani si tinerii cu cozonac si vin dar si cu alte bunatati;

"Steaua" (dimineata zilei de Craciun-25 decembrie)- Colindatorii sunt rasplatiti in principal cu bani

Mai multi locuitori din satul Caldararu, dar si din satul resedinta de comuna, Cernica, ne-au atras atentia asupra acestui fenomen, fiind pentru prima data in istoria satului cand s-a simtit lipsa colindatorilor si nu lipsa "portilor deschise". 

Parerile despre acest fenomen sunt impartite, unele gazde spunand ca au fost dezamagite de lipsa colindatorilor si desi portile au fost deschise pentru toate colindele, acestia nu s-au mai prezentat, decat cu rare exceptii.

De exemplu in Caldararu, cineva spunea ca a primit doar o ceata de 2-3 copii si o ceata de 4 tineri, dar acestia din urma, nu erau din Caldararu, ci din satul Cernica. In anii precedentii si chiar pe timpul pandemiei, colindatorii veneau cu zecile dupa cum se poate vedea si din videoclipurile de mai jos.

Altcineva spunea ca, pe strazile satului Caldararu a gasit in mai multe locuri covrigi, mere, nuci imprastiate pe strada, sugerand (fara sa confirmam sau sa garantam ca acest lucru este adevarat) ca, colindătorii nu mai sunt incantati sa "deșerte" cât mai multe desăgi acasă cu aceste alimente, preferand să se bată cu ele pe strada  și de asemenea preferand banii in locul acestora.

Va invitam sa va spuneti parerea cu privire la cauzele lipsei colindatorilor si de asemenea va invitam sa ne transmiteti in comentarii, sugestiile Dvs. cu privire la ce ar trebui facut pentru ca aceste colinde si traditii sa nu dispara din comuna Cernica. Ii invitam chiar pe copii si pe tinerii, care nu au mai colindat anul acesta, sa ne spuna punctul lor de vedere si motivele pentru care nu au mai dorit sa participe.

Oricum, anuntam cu aceasta ocazie ca Asociatia Vox Cernica, este determinata pentru a face tot ceea ce este posibil pentru ca acest traditii sa fie mentinute in continuare si invitam pe toti cei care doresc si cred ca pot sa contribuie intr-un fel sau altul sa ne contacteze.

Comentarii pe Facebook de la cititori:

Teodora Troanca 9-oct-2023:

Era foarte frumos cînd eram copii și mergem la colindat, aproape la fiecare casă erau primiți copii cu colindul și băieții mai mari și fratele meu mergeau cu plugușorul în cete mari,era foarte frumos,frumoase amintiri

Incepem prin a reda versurile colindelor asa cum acestea se canta in satul Caldararu. Va rugam sa ne ajutati sa corectam sau sa completam aceste versuri acolo unde este cazul.

De asemenea redam mai jos mai multe articole pe aceasta tema pentru a se putea vedea pe "viu" cum se tin aceste colinde in satul mentionat mai sus. De asemenea asteptam de la Dvs. videoclipuri pentru a prezenta si ce se intampla si in celelalte sate ale comunei Cernica: Tanganu, Balaceanca, Posta si Cernica.

Sa speram ca acest fenomen trist si ingrijorator deja, nu se va mai repeta in anii viitori si de asemenea cu ocazia celorlalte colinde traditionale cu ocazia sarbatoririi anului nou si a celorlalte sarbatori din an descrise mai jos si in rubrica Obiceiuri si Traditii:

"Plugusorul" (seara, inainte de revelion) - Colindatorii sunt rasplatiti in principal cu bani si tinerii cu vin

"Sorcova" (dimineata, in prima zi a anului nou) - Colindatorii sunt rasplatiti in principal cu bani

 

"Buna dimineata, la mos Ajun"

 

Bună dimineața la Moș Ajun!
Am venit si noi o data,
La un an cu sanatate,
Domnul sfant sa ne ajute,
La covrigi si la nuci multe.

Bună dimineața la Moș Ajun!
Ne dați ori nu ne dați?
Ne dați ori nu ne dați?
Ne dați, ne dați? x2 Am venit și noi odată,
La un an cu sănătate.
Domnul Sfânt să ne ajute,
La covrigi și la nuci multe. Bună dimineața la Moș Ajun!
Ne dați ori nu ne dați?
Ne dați ori nu ne dați?
Ne dați, ne dați? x2

 

 

"Seara-i Mare"

Asta-i seara, seara-i mare
Mere, merisor de aur.
Asta-i seara lui Ajun,
Mere, merisor de aur.
Maine-i ziua lui Craciun,
Mere, merisor de aur.

Cand Isus s-a inascut,
Mere, merisor de aur.
In poala s-a legănat
Mere, merisor de aur.

Poala-i verde de matase,
Mere, merisor de aur.
Impletita-i-n cinci si sase.
Mere, merisor de aur.

Cand Hristos s-a inaltat,
Mere, merisor de aur.
Pe cruce sacrificat,
Mere, merisor de aur.

La anul si la multi ani!

 

"Steaua"

Steaua sus răsare
Ca o taină mare
Steaua strălucește
Și lumii vestește
Și lumii vestește Ca astăzi Curata
Preanevinovata
Fecioara Maria
Naște pe Mesia
Naște pe Mesia Magii cum zăriră
Steaua și porniră
Mergând după rază
Pe Hristos sa-l vază
Pe Hristos sa-l vază Și dacă porniră
Îndată-L găsiră
La Dansul intrară
Și se închinară
Și se închinară Cu daruri gătite
Lui Hristos menite
Ducând fiecare
Bucurie mare
Bucurie mare Care bucurie
Și aici sa fie
De la tinerețe
Pan-la bătrânețe
Pan-la bătrânețe

 

"Plugusorul"

Aho, aho copii si frati,
Stati putin si nu manati
Langa boi va-laturati
Si cuvandtul-mi-ascultati Ia mai manati mai flacai
Hăi ! Hăi ! Maine anul se-n noieste
Plugusorul se porneste,
Si incepe a ura
Pe la case-a colinda Ia mai manati mai flacai
Hăi ! Hăi ! Iarna-i grea, omatu-i mare
Semne bune anul are
Semne bune de belsug,
Pentru brazda de sub Plug Ia mai manati mai flacai
Hăi ! Hăi ! Plugusor cu 4 boi!!!
I-a mai manati mai flacai!!!
Si sunati din zurgalai!!!! LA ANU' ȘI LA MULTI ANI!!! HĂI HĂI!!!

 

Sorcova

Sorcova, vesela,
Să trăiţi, să-mbătrâniţi:
Ca un măr, ca un păr,
Ca un fir de trandafir.
Tare ca piatra,
Iute ca săgeata.
Tare ca fierul,
Iute ca oţelul.
La anul si la multi ani! [Varianta #2 - Extinsă] Sorcova, vesela,
Sa traiti, sa-mbatraniti,
Ca un mar, ca un par
Ca un fir de trandafir. Ca merii, ca perii, In mijlocul verii.
Ca vita de vie,
La Sfanta Marie.
Tare ca piatra,
Iute ca sageata.
Tare ca fierul,
Iute ca otelul.
Vacile laptoase,
Oile lanoase,
Porcii unsurosi,
Copii sanatosi.
Cate cuie sunt pe cas,
Atatia galbeni pe masa.
La anul si la multi ani!
Sa traiti sa ne dati bani!

 

A SE CITI SI:

Articol in curs de actualizare

Da este adevarat. Traditiile de Craciun nu s-au stins (inca) in satele Comunei Cernica, chiar daca in ultimii ani din ce in ce mai multe porti au fost inchise. Dupa cum bine stiti entuziasmul colindatorilor si al gazdelor nu a mai fost si nu mai este acelasi cu care noi cei mai "purii" eram obisnuiti. Acest entuziasm a scazut an de an incepand cu '89 pe fondul dezvoltarii libertatilor capitaliste si multilaterale din Romania.

Personal, as include statistica numarului "portilor inchise/deschise" de sarbatori ca un important indicator macro de apreciere

a nivelului de dezvoltare economica, sociala si culturala a unei tari. Glumesc, binenteles, dar nu putem sa nu recunoastem ca exista o corelatie directa intre acest numar si starea de spirit a colindatorilor/gazdelor. Aceasta stare de fapt cu siguranta nu este una particulara, doar pentru satele comunei Cernica. Acum cateva zile, imi propusesemca acest an sa merg la colindat in Caldararu. Vorbisem deja cu niste fosti "ortaci" de colind din Caldararu, dar nu am mai ajuns sa fac ce imi propusesem. Sa simt ce "colindator eram odata" si sa retraiesc toate sentimentele placute ale sarbatorilor de iarna. Din nefericire, datorita timpului pe care l-am avut a dispozitie,am ratat toata pleiada de colinde care prin traditie se intampla in Caldararu, Cernica.

Totusi mi-am propus ca, acum si in viitorul apropriat, impreuna cu mai multi concetateni si de ce nu cu Dvs. vizitatorii nostrii sa depanam din amintirile noastre si de asemenea sa facem cunoscute toate traditiile din toate satele comunei Cernica, inclusiv colindele cu ocazia sarbatorilor de iarna.

Deocamdata, va prezentam colindele "Seara-i Mare" care au loc in seara de Ajun in Caldararu si de asemenea pe cativa din acesti colindatori. O sa incercam sa va prezentam aceste colinde intr-un mod sistematic si exhaustiv, astfel incat aceste traditii sa nu se piarda. Macar in spatiul virtual, prin intermediul portalului VoxCernica, pus la dispozitia Dvs. Sunt sigur ca multii dintre Dvs. va aduceti aminte de cel putin un colind sau macar de cateva versuri din vreun colind. Poate fondul etnografic al comunei Cernica nu este atat de bogat si de interesant ca cel al Bucovinei de exmplu, dar, daca putem sa il punem in evidenta, si daca mai avem si un pic de bunavointa, de ce sa nu o facem ?!

In Caldararu sarbatorile de iarna incep cu urmatorele colinde (acum doar o schita, urmand ca impreuna cu Dvs sa putem sa fim in masura sa publicam toate versurile si obiceiurile propriu-zise):

"Buna dimineata, la mos Ajun" (dimineata devreme pe 24 decembrie). Colindatorii sunt raplatiti in principal cu covrigi si nuci. 

"Seara-i Mare" (seara de Ajun-24 decembrie) Colindatorii sunt rasplatiti in principal cu bani si tinerii cu cozonac si vin dar si cu alte bunatati

"Steaua" (dimineata zilei de Craciun-25 decembrie)- Colindatorii sunt rasplatiti in principal cu bani

"Plugusorul" (seara, inainte de revelion) - Colindatorii sunt rasplatiti in principal cu bani si tinerii cu vin

"Sorcova" (dimineata, in prima zi a anului) - Colindatorii sunt rasplatiti in principal cu bani

VA ASTEPTAM CU AMINTIRILE DVS.

In satul Caldararu, colindele de Craciun au inceput in aceasta dimineata in jurul orelor 04:30. Zeci de copii au strabatut satul in lung si in lat cu "Buna dimineata la Mos Ajun"...ne dati sau nu ne dati...O multime de porti au fost deschise si o multime de oameni au fost fericiti sa-i primeasca pe copii, acestia umplandu-si desagile special croite pentru covrigi, nuci si o multime de alte produse (eugenii, napolitane, biscuiti, bomboane, ciocolate, mere, portocale, mandarine etc.. halva si

Buna dimineata la mos ajun caldararu 2017Cofee Cola...si chiar si bani). Unii dintre satenii isi asteptau musafirii la poarta pentru a fi siguri ca acestia  vor ajunge si la ei. Chiar daca era intuneric inca, se putea vedea si simti bucuria satenilor de a darui si de a mentine aceasta traditie...In aceasta seara urmeaza "Sara-i Mare" o traditie specifica satului Caldararu. Va rugam sa transmiteti fotografiile si video-clipurile Dvs. pe adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

 

 

 

Buna dimineata la Mos Ajun!

Am venit si noi o data,
La un an cu sanatate,
Domnul sfant sa ne ajute,
La covrigi si la nuci multe.

Buna dimineata la Mos Ajun!
Aceasta seara este pentru noi
Cea mai frumoasa dintre sarbatori
Caci noi cu totii venim acum
A va ura de Mos Ajun!

Buna dimineata la Mos Ajun!
Ne dati, ne dati, ne dati ori nu ne dati?
Si la anul sa venim
Sanatosi sa va gasim!

Ne dati, ne dati, ne dati ori nu ne dati?
Buna dimineata la Mos Ajun!

Așa cum am obișnuit cititorii publicației noastre, la final de an, propunem un fragment din lucrarea ”Comuna Cernica – File de istorie”, aflată în curs de editare. Astazi despre obiceiuri si colinde de Craciun in comuna Cernica. Cu aceasta ocazie Portalul Vox Cernica ureaza tuturor cititorilor, multa sanatate si Craciun fericit ! 

”Se spune că sfintele sărbători de Paşti ocazionate de Învierea Fiului Domnului, Iisus Hristos, sunt cele mai importante sărbători religioase. Dar în conştiinţa celor maturi dar mai ales a copiilor sărbătorile combinate de Crăciun şi de Anul Nou sunt – în tandem – cele mai importante. Prima (sărbătorile de Paşti), aşa cum am mai spus, instalează definitiv primăvara, celelalte două marchează naşterea Fiului Domnului şi trecerea într-un Nou An. Pentru copii înseamnă şi mult aşteptata vacanţă de iarnă. Cu atât de apreciatele derdeluşuri existente în fiecare sat….  Se foloseau sănii de lemn construite de pricepuţii părinţi din acele timpuri. Apa din râuri şi lacuri îngheţa şi băieţii foloseau modestele patine de tuci, un fel de cornier îndoit la vârf şi legat de picioare cu sârme, sfori etc. 

obiceiuri colinde cernicaDebutul seriei de sărbători de iarnă îl marchează sacrificarea porcului din gospodărie condimentat cu tot tacâmul de obiceiuri: pârlitul (pe timpuri se făcea numai cu paie) un adevărat spectacol, mai ales pentru copii. Apoi degustatul şoricului urmat de tradiţionala “pomană a porcului”. Urma o obligatorie pauză în consumul cărnii de porc până în ziua de Crăciun. De asemenea urma, pentru copii, unul dintre cele mai aşteptate obiceiuri: Colindatul. Pregătirile febrile începeau cu mai mult timp înainte. Întâi, mental, fiecare reproducea plăcutele senzaţii generate de tradiţionalul obicei. Apoi material: fiecare copil pregătea câte o traistă încăpătoare pentru cele colindate, plus ciomegele cu care se apărau de câinii cei răi şi neprimitori. La colind participau şi fetele şi băieţii. Se repetau de zor cuvintele colindului propriu-zis.

Prezentăm două variante simple, cele mai uzitate în spaţiul nostru sătesc: Foaie verde portocală/Noi suntem copii de şcoală/Şi-am venit să colindăm/Pe la case să urăm/Bună dimineaţa la Moş Ajun/C-a venit şi Moş Crăciun/La anu’ şi la mulţi ani

Şi o altă variantă pentru cei foarte mici, debutanţi în ale colindatului şi ale tradiţiilor strămoşeşti: Foaie verde lămâiţă/Noi suntem copii de ţâţă/Şi-am venit să colindăm/Pe la case să urăm/Bună dimineaţa la Moş Ajun/C-a venit şi Moş Crăciun/La anu’ şi la mulţi ani!

Dacă colindătorii erau mai mari, acestora li se spunea, în glumă, că în loc de dar, li se dădeau, pentru demersul lor colindător, un motan sau o pisică. Când copiii erau prea mici sau fetiţe şi erau însoţiţi de părinţi, însoțitorii erau cinstiţi cu căte un pahar de vin. Nu de puţine ori părinţii, după atâtea pahare amestecate de vin se îmbătau destul de tare. În unele sate ilfovene colindul înceoea de la ora 24. (Bălăceanca, de exemplu). Până atunci copiii aşteptau cu nerăbdare, grupaţi în câte o casă, semnalul plecării la colindat. Colindătorii primeau nelipsiţii covrigi, apoi nuci, mere sau gutui. În timpuri mai noi au început să fie daţi biscuiţi, turtă dulce, eugenii, bomboane. La mare preţ erau covrigii de casă pregătiţi (prăjiţi) tocmai atunci care, calzi fiind, erau mâncaţi imediat. Finalul colindatului avea un farmec aparte: colindătorii veneau acasă, deşertau traista cu recolta colindatului şi făceau inventarul”.

Publicat si in Viitorul Ilfovean

A se citi si:

Colinde si traditii de Craciun, Cernica-Caldararu

Colinde in Caldararu...Buna dimineata la Mos Ajun.

Colinde dedicate...Pustnicul, 2002

Obiceiuri si Traditii in Cernica

Notificare comentarii

Pentru un dialog civilizat, articolele si comentariile care contin expresii vulgare, injurii catre alti utilizatori sau incita la violenta, ura, sunt defaimatoare, ofensatoare, promoveaza produse sau servicii, sau nu au legatura cu subiectul comentat, vor fi sterse. Responsabilitatea pentru articole si comentarii revine autorului acestora.

Vox Cernica TV