Cernica medievală urcă pe scena Bucureștiului: pe 6-mai-2026

Cernica medievală urcă pe scena Bucureștiului: pe 6-mai-2026 se lansează la Palatul Suțu o carte-eveniment despre Mănăstirea Vorniceasa a Chiajnei, soția marelui vornic Cernica, ctitorul Mănăstirii Cernica, despre satul medieval Mărăcineni, precum și despre cercetările și descoperirile arheologice ale lui Gheorghe Cantacuzino din zona satului Căldăraru.

Nu în fiecare zi istoria adâncă a comunei Cernica ajunge în prim-planul unui eveniment cultural din București. Miercuri, 6 mai 2026, de la ora 14:00, la Muzeul Municipiului București – Palatul Suțu, va avea loc lansarea volumului „Așezarea medievală din zona lacului Cernica pe baza cercetărilor profesorului Gheorghe Cantacuzino din anii 1960–1976”, semnat de George Trohani și Camelia-Mirela Vintilă. Pentru cei care iubesc istoria locului, dar și pentru cei care au trecut de zeci sau sute de ori pe lângă lacul Cernica, prin Căldăraru  sau spre Mănăstirea Cernica fără să știe ce se ascunde în pământul acestor locuri, această lansare merită toată atenția.

Satul Tanganu - File de istorie.

Cartea „Satul Tânganu – File de istorie” pe care o lansăm astăzi către marele public, reprezintă o incursiune amplă și detaliată în trecutul uneia dintre cele mai vechi așezări din Muntenia. Autorii acestei lucrări, bazându-se pe documente istorice, mărturii locale și cercetări aprofundate, oferă o frescă bogată a evoluției satului Tânganu, un loc cu o istorie de peste 500 de ani.

Aceasta lucrare reprezinta o versiune particulară a cartii click aici "Comuna Cernica- File de istorie", lansată in format fizic in data de 18-06-2024 și este dedicată în special satului Tânganu. Fiecare pagină a acestei versiuni încearcă sa redea cu o fidelitate mai mare faptele, personalitățile, tradițiile și evenimentele care au marcat existența comunități satului Tanganu.

Comuna Cernica file de istorie

INFORMARE: Cartea "Comuna Cernica - File de istorie" prezentata mai jos poate fi obtinuta in mod gratuit de la sediul Primariei Cernica - tel 021 369 5308

In data de 18-06-2024, la sediul nou al Primariei Cernica, orele 14:00, a avut loc lansarea cartii - "Comuna Cernica - File de istorie", realizata de mai multi membri si colaboratori ai Portalului Vox Cernica.

Materializarea acestei carti s-a facut la initiativa si cu sprijinul D-lui Primar Gelu Apostol, si Consiliului Local al Primariei Cernica.

Modul de calcul al sporului de vechime la pensie.

Evaluare utilizator: 5 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activă

Intrucât nouă, celor de la Voxcernica.ro, ni se pun adesea întrebări în legătură cu modul de calcul al vechimii în muncă în valoarea pensiilor vă propunem să citiţi următorul material.

Una dintre multele probleme ridicate de cele două legi post-decembriste : 19/2000 şi 263/2010, privind sistemul public de pensii, este modul cum au preluat sporul vechimii în muncă prevăzut de legile moştenit/socialiste. Aceste legi reglementau şi sporul de vechime, numit "de fidelitate" (a fi salariat al aceleiaşi întreprinderi socialiste sau să fie transferat în condiţii legale : promovare, schimbarea domiciliului, etc). Acest spor avea următoarele prevederi : între 5 – 10 ani se acordau 3%, între 10-15 ani - 5%, între 15-20 ani – 7%, peste 20 ani – 10%.şi era aplicat la salariul înscris în cartea de muncă. După 1989, în contextul unei economii incipient capitaliste, au apărut alte condiţii de acordare a acestui "spor de fidelitate". Legea 19/2000 reglementează acest capitol în modul următor:

Până la data de 1 aprilie 1992 tuturor salariaţilor care "au muncit" între 5 ani şi 20 de ani (împliniţi "la zi", pentru fiecare interval) li se aplică, la calculul pensiei, procentele prezentate mai sus la salariul înscris în cartea de muncă. Şi o precizare importantă : această prevedere legislativă se aplică indiferent dacă solicitanţii au avut sau nu continuitate în muncă la aceiaşi intreprindere. Să justificăm, noi, această corectă decizie a legiuitorului : foarte puţini dintre salariaţii din vremea socialismului îşi schimbau serviciul din vina lor. Şi atunci ar fi fost inutil să se ceară adeverinţe de vechime la o majoritate covârşitoare din cauza unei minorităţi infime. Şi în plus s-ar fi îngreunat sistemul birocratic românesc care, oricum, a devenit extrem de stufos.

Data de 1 aprilie 1992 nu a fost aleasă întâmplător. De la acea dată noii întreprinzători capitalişti au început să suspende sporul de vechime sau să-l includă în salariile negociate. Şi o altă variantă : această facilitate moştenită a început să fie acordată discreţionar. În consecinţă, legiuitorul a prevăzut ca de la 1 aprilie 1992, sporul de vechime (dacă se mai acordă !) să fie luat în calcul în două situaţii : să fie consemnat în cărţile de muncă în mod direct sau ca solicitantul la pensie să prezinte adeverinţe în acest sens.

Odată cu intrarea "în funcţie" a legii 19/2000 de la 1 aprilie 2001 cărţile de muncă au devenit inefective şi sarcina lor a fost preluată de sistemul informatic integrat. Toate firmele au fost obligate să transmită statele de plată pe suport informatic, iar cele care nu aveau această posibilitate (cele cu mai puţin de 10 salariaţi) sarcina a fost preluată de Camera de Muncă..

Sperăm să-i lămurim pe actualii şi viitorii pensionari care se străduiesc să-şi dovedească "vechimea in munca". Efortul unora dintre ei este inutil şi noi sperăm să-i ajutăm prin acest articol. Pentru că, aşa cum am spus mai sus, până în 1992 situaţia este regelementata automat de lege, iar după acea dată informaţiile sunt înscrise în documentele cu care solicitantul se prezintă la Casele de Pensii.

6 ianuarie 2016

a se citi si:

Calculul penalizarilor la pensiile anticipate.

Modul de calcul al sporului de vechime la pensie.

Modul de calcul al pensiilor.

Pensia de urmas

Pensia anticipata si pensia anticipata partiala.

Sistemul public de pensii pe intelesul tuturor.

Formalitati incasare ajutor de deces

Acte necesare dosare de pensionare

Transfer dosar pensie invaliditate la pensie limita de varsta

Administrator
raspuns
Buna seara,

Conform legii 263/2010 in cazul pensionarii anticipate nu se ia in calcul decat munca efectiva, concreta. Adica fara perioade asimilate: serviciul militar, studii universitare, concentrari, prizonierat,etc .
Intr-adevar la trecerea de la pensie anticipata la pensie normala se iau in calcul si perioadele asimilate. Dar cazul Dvs este unul deosebit:
faptul ca ati facut facultatea concomitent cu serviciul (similar cu cei care au efectuat studiile superioare la seral ) va da dreptul sa beneficiati de pensie doar pentru munca efectica, salariata. Principiul este sa fie luata in calcul perioada cea mai avantajoasa si este evident ca punctajul la pensie pentru o munca salariata este superior celui atribuit pentru perioada assimilata care
este la nivelul salariului minim pe economie din acea perioada. In concluzie perioada in care Dvs ati facut studiile superioare nu va fi luata in calcul la recalcularea pensiei in anul 2018 cand veti trece de la pensie anticipata la o pensie normala pentru limita de varsta.
1 august 2017
0
Lamiita
Pensie anticipata
Buna seara, va rog tare mult sa ma lamuriti in urmatoarea problema:am iesit la pensie anticipat in 2015, la 58 ani si 40 ani vechime.Nu mi-a luat la dosar diploma de licenta, spunandu-mi ca o voi aduce cand ar trebui sa fi iesit de drept, adica in iulie 2018.Eu am urmat cursurile facultatii la zi dimineata si dupa amiaza lucram la acelasi loc de munca,deci pe la 40 ani am facut facultatea.Mi se mai adauga ceva diferenta de bani cand o voi duce la anul?Va multumesc !
0
Felicia
pensie
Numele meu este Felicia sunt nascuta in 11-12-1958 am 38,2 ani de lucru ,dintre care 7,5 luni sunt grupa a-doua-a . Casa pensiei mi-a dat doar 1 an la varsta de pensionare. Eu am stiut ca la 4 ani primesti reducere 1 an la varsta de pensionare si cei 3,5 ani nu se mai pun la varsta de pensionare . Eu nu benefeciez de reducere sa pot iesi la 59,3 ani ?? Casa pensiei mi-a calculat ca trebuie sa ies la 61,3 ani si mi-a scazut 1 an de la grupa si ei spun ca pot iesi la pensie la 60,3 ani. Mentionez ca e foarte greu sa traiesti cu o pensie de anticipat ,este foarte mica.,sii mai spun ca nu mai am drept de lucru daca sunt la anticipate si daca te prind ca lucrezi ,iti ia pensia. ,asa vrea guvernul nostru ,ca sa nu poata trai omul .Va rog sa ma lamuriti si pe mine daca se poate .va multumesc mult.Felicia.
0

3000 Caractere ramase

Vox Cernica TV