Obiceiuri si traditii in comuna Cernica. Sarbatorile de primavara. Episod 1 - Lasatul secului.

: Scris de Vasile Bolboja Vasile Bolboja; Categorie: Obiceiuri si Traditii Obiceiuri si Traditii; Creat: 14 Ianuarie 2018 14 Ianuarie 2018; Accesări: 3886 3886

Ne-am propus ca, in portalul Vox Cernica, sa va facem o prezentare sistematica a tuturor obiceiurilor si traditiilor specifice fiecarui sat dar si cele « comune », ale comunei Cernica, astfel incat, sansele ca acestea sa fie duse mai departe, in viitor, sa fie cat mai mari. Rugam pe toti cei care doresc sa contribuie la perpetuarea acestor traditii si obiceiuri din fiecare sat, sa ne contacteze si sa ne comunice versiunea / amintirile lor cu privire la formele de manifestare a acestor traditii si obieceiuri specifice din fiecare sat al comunei. Speram, ca la sfarsitul acestui demers, sa va putem prezenta o lucrare bine structurata si documentata cu cat mai multe detalii, pe fiecare din satele comunei Cernica : Tanganu, Balaceanca, Caldararu, Posta si binenteles Cernica.

Ca orice comună românească şi comuna Cernica a avut (si inca mai are) o viaţă spirituală foarte bogată. În condiţiile de muncă fizică, aproape extenuantă în decursul unei saptâmani orice om are nevoia fizică şi mentală pentru refacere. Altfel ar dispărea… Tradiţiile, obiceiurile venite din adâncurile istoriei au contribuit la echilibrarea unor vieti altminteri nu foarte usoare.

Astazi incepem această succintă prezentare cu prima dintre sărbătorile de primăvară si anume

“lăsatului sec “ cu cateva repere a manifestarii specifice din satul Tanganu.

"Lăsata secului" (cum se spune în limbaj popular) înseamnă debutul unuia din cele patru mari posturi din an inclusiv al Postului Mare: cel al Paştelui (are 7 săptâmani) Pregătirile in satul Tanganu erau febrile: gospodinele cu bucatele, copii cu cauciucurile care trebuiau să ardă în … dihorniţă (denumita si urlarie, uralie, olelie in functie de sat sau zona). Trecerea de la un regim alimentar “de iarnă” bogat în proteine bazat pe porcul sacrificat în Crăciunul din anul trecut la unul de primăvară, era fastuos. Gospodinele pregăteau de toate: sacrificau o pasăre sau două după caz, scoteau gustoasa carne de porc conservată în untură în borcane, garniţe sau afumate, fierbeau ouă de la găinile care tocmai declanşau “fluxul productiv de primăvară” pentru Paştele care se apropia şi instinctul de reproducere pregătindu-se să ajungă mame-cloşti.

Dar la mare căutare erau dulciurile: plăcintele de brânză, de dovleac, de mere, scovergarul (un fel de plăcintă doar din cocă şi cu mult zahăr). Nu lipseau gogoşile simple sau umplute cu gem, marmeladă, dulceaţă, sau dispărutul magiun. Apoi urmau cornuleţele care deasemenea aveau înfoliate în ele gem, marmeladă, rahat sau pesmeţii “de casă”. Toate acestea se aşezau pe o masă în centrul modestelor, pe atunci camere, şi fiecare mânca ce dorea, “pe îndestulate”. Doar urma “postul cel lung”.

În acea zi există un obicei vechi: finii veneau în vizită la naşi cărora le ofereau cadouri … comestibile. Tradiţional era “curcanul pentru naşu’ ” dar şi altele cum ar fi fructele, îndeosebi portocale atât de rare pe atunci. Masa era îndestulată cu acele bunătăţi până a doua zi. Cei mai credincioşi nu se mai apropiau de cele “dulci”. Doar începuse postul ! Copiii continuau să consume până la capăt acele bunătăţi. Doar erau copii…

Pentru copii două erau evenimentele acelei prime mari sărbători a anului.

Prima era dihorniţa. Aceasta consta în aprinderea într-o căldare încărcată cu cauciucuri de tot felul: de încălţăminte veche, de biciclete, de maşini şi multe alte accesorii cauciucate. Găleata se agaţă în vârful unui pom, stâlp sau beldie. Spectacolul oferit de lumina “de sus” era fascinant pentru copii. Dar şi oamenii maturi asistau la acest spectacol “luminos”. Acest obicei se păstrează şi astăzi mai ales în condiţiile abundenţei de cauciucuri auto uzate tocmai bune de sacrificat pe “altarul dihorniţei”.

Un alt obicei era acela în care copiii “asaltau” halviţa. Adică părinţii cumpărau o bucată de gustoasă halviţă, o legau bine cu o sfoară şi o atârnau de o grindă a casei. Copiii erau legaţi cu mâinile la spate, se înşirau în jurul halviţei tocmai suspendate şi încercau, spre hazul tuturor, să muşte din ea folosindu-se doar de dinţi şi abilitate… Toţi se mânjeau copios cu lipicioasa halviţă. Într-un final fericit, bucata de halviţă era eliberată de sfoară agăţătoare şi era împărţită, frăţeşte !, între combatanţi. Finalul era … spălatul pe faţă de dulceaţa halviţei ademenitoare.

Urma, a doua zi, luni, “datul în tarbac”. În centrul satului adunau bărbaţii, se aduceau câinii leneşi li se atârna o tinichea de coadă şi erau alergaţi de cei prezenţi, împricinatul câine alerga speriat şi în cele din urmă devenea … vrednic şi …rău. Se spune că un mare specialist în organizarea acestui inedit şi mult gustat spectacol anual în satul Tânganu era Gogu Păduraru.

In episodul următor vom prezenta obiceiurile şi desfăşurarea cele mai mari sărbători crestineşti - Sarbatorile Pascale.