Cernica medievală urcă pe scena Bucureștiului: pe 6-mai-2026

Cernica medievală urcă pe scena Bucureștiului: pe 6-mai-2026 se lansează la Palatul Suțu o carte-eveniment despre Mănăstirea Vorniceasa a Chiajnei, soția marelui vornic Cernica, ctitorul Mănăstirii Cernica, despre satul medieval Mărăcineni, precum și despre cercetările și descoperirile arheologice ale lui Gheorghe Cantacuzino din zona satului Căldăraru.

Nu în fiecare zi istoria adâncă a comunei Cernica ajunge în prim-planul unui eveniment cultural din București. Miercuri, 6 mai 2026, de la ora 14:00, la Muzeul Municipiului București – Palatul Suțu, va avea loc lansarea volumului „Așezarea medievală din zona lacului Cernica pe baza cercetărilor profesorului Gheorghe Cantacuzino din anii 1960–1976”, semnat de George Trohani și Camelia-Mirela Vintilă. Pentru cei care iubesc istoria locului, dar și pentru cei care au trecut de zeci sau sute de ori pe lângă lacul Cernica, prin Căldăraru  sau spre Mănăstirea Cernica fără să știe ce se ascunde în pământul acestor locuri, această lansare merită toată atenția.

Satul Tanganu - File de istorie.

Cartea „Satul Tânganu – File de istorie” pe care o lansăm astăzi către marele public, reprezintă o incursiune amplă și detaliată în trecutul uneia dintre cele mai vechi așezări din Muntenia. Autorii acestei lucrări, bazându-se pe documente istorice, mărturii locale și cercetări aprofundate, oferă o frescă bogată a evoluției satului Tânganu, un loc cu o istorie de peste 500 de ani.

Aceasta lucrare reprezinta o versiune particulară a cartii click aici "Comuna Cernica- File de istorie", lansată in format fizic in data de 18-06-2024 și este dedicată în special satului Tânganu. Fiecare pagină a acestei versiuni încearcă sa redea cu o fidelitate mai mare faptele, personalitățile, tradițiile și evenimentele care au marcat existența comunități satului Tanganu.

Comuna Cernica file de istorie

INFORMARE: Cartea "Comuna Cernica - File de istorie" prezentata mai jos poate fi obtinuta in mod gratuit de la sediul Primariei Cernica - tel 021 369 5308

In data de 18-06-2024, la sediul nou al Primariei Cernica, orele 14:00, a avut loc lansarea cartii - "Comuna Cernica - File de istorie", realizata de mai multi membri si colaboratori ai Portalului Vox Cernica.

Materializarea acestei carti s-a facut la initiativa si cu sprijinul D-lui Primar Gelu Apostol, si Consiliului Local al Primariei Cernica.

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

Motto : “Am fost şi noi în Arcadia...fotbalului ilfovean.”.

Duminică, 25 septembrie 2016, iubitorii de fotbal din Tânganu au fost oaspeţii echipei din Moara Vlăsiei pentru meciul programat în cadrul etapei a 3-a din Campionatul judeţului Ilfov, Liga a 4-a.
Pe vreme tipică de toamnă, cu ceva stropi de ploaie prevestitori ai toamnei profunde care se apropie cu paşi repezi, pe un teren superb s-a desfăşurat meciul dintre echipele din Moara Vlăsiei şi Tânganu.

 A fost un meci frumos, spectaculos, desfăşurat în condiţii de fair-play deosebit care fac cinste celor de la “talpa” fotbalului românesc în general, în a cea a fotbalului ilfovean în special.

Echipa gazdă a deschisscorul relativ repede, în minutul 7, în urma unei lovituri libere de pe partea stângă în sensul lor de atac, aproape de linia de fund (un fel de “corner scurt”) dar şi pe fondul unor erori de plasament ale fundaşilor tângăneni. Egalarea a survenit în minutul 35 în urma unei lovituri libere de la circa 35 metri, lateral dreapta, în sensul de atac al echipei oaspete. Executie superbă, mingea a avut o traiectoie perfectă şi a poposit în colţul din dreapta al porţii adverse. A fost ceea ce se numeşte in lumea fotbalului un “euro-gol” ! Autor Niculescu Robert. Care a mai executat, în repriza a doua, o lovitură de la distanţă care a trecut puţin pe lângă bara porţii adverse.

Echipa aliniată de Victoria Tânganu :
Portar Bacrău Mihai (căpitanul echipei)
Fundaşi : Cârstea Nicolae, Niculescu Robert, Ioniţă Anton, Tănase Gabriel,
Mijlocaşi: Istrate Gabriel, Noanea Alexandru, Oprea Gabriel, Radu Silvian
Înaintaşi : Radu Ionuţ, Iliescu Florin Marian

În minutul 80 Cârstea Nicolae a fost înlocuit cu Radu George Alexandru.
Meciul a fost dominat, pe ansamblu, de echipa dinTânganu care a ratat două ocazii rarisime. Remarcaţii noştri : Ioniţă Anton, Niculescu Robert, Istrate Cristian.

În final toată lumea fotbalistică, prezentă la meci a fost mulţumită de spectacol şi de rezultat, altminteri, într-o oarecare măsura, echitabil Finalul a fost unul deosebit de prietenos încheiat cu un dialog civilizat între spectatorii celor două comunităţi ilfovene pe tema atât de acută generată de criza fotbalului românesc.

Considerăm că acest meci, de la baza fotbalului .. (“de jos”), a fost o modestă “cărămidă”, care face cinste şi propagandă fotbalului românesc şi implicit a celui ilfovean. Si, să nu fim modeşti, a celui cernicaş – recte cel tânganean, care a dat atâtea şi atâtea valori fotbalului românesc...

3000 Caractere ramase


Vox Cernica TV