Cernica medievală urcă pe scena Bucureștiului: pe 6-mai-2026

Cernica medievală urcă pe scena Bucureștiului: pe 6-mai-2026 se lansează la Palatul Suțu o carte-eveniment despre Mănăstirea Vorniceasa a Chiajnei, soția marelui vornic Cernica, ctitorul Mănăstirii Cernica, despre satul medieval Mărăcineni, precum și despre cercetările și descoperirile arheologice ale lui Gheorghe Cantacuzino din zona satului Căldăraru.

Nu în fiecare zi istoria adâncă a comunei Cernica ajunge în prim-planul unui eveniment cultural din București. Miercuri, 6 mai 2026, de la ora 14:00, la Muzeul Municipiului București – Palatul Suțu, va avea loc lansarea volumului „Așezarea medievală din zona lacului Cernica pe baza cercetărilor profesorului Gheorghe Cantacuzino din anii 1960–1976”, semnat de George Trohani și Camelia-Mirela Vintilă. Pentru cei care iubesc istoria locului, dar și pentru cei care au trecut de zeci sau sute de ori pe lângă lacul Cernica, prin Căldăraru  sau spre Mănăstirea Cernica fără să știe ce se ascunde în pământul acestor locuri, această lansare merită toată atenția.

Satul Tanganu - File de istorie.

Cartea „Satul Tânganu – File de istorie” pe care o lansăm astăzi către marele public, reprezintă o incursiune amplă și detaliată în trecutul uneia dintre cele mai vechi așezări din Muntenia. Autorii acestei lucrări, bazându-se pe documente istorice, mărturii locale și cercetări aprofundate, oferă o frescă bogată a evoluției satului Tânganu, un loc cu o istorie de peste 500 de ani.

Aceasta lucrare reprezinta o versiune particulară a cartii click aici "Comuna Cernica- File de istorie", lansată in format fizic in data de 18-06-2024 și este dedicată în special satului Tânganu. Fiecare pagină a acestei versiuni încearcă sa redea cu o fidelitate mai mare faptele, personalitățile, tradițiile și evenimentele care au marcat existența comunități satului Tanganu.

Comuna Cernica file de istorie

INFORMARE: Cartea "Comuna Cernica - File de istorie" prezentata mai jos poate fi obtinuta in mod gratuit de la sediul Primariei Cernica - tel 021 369 5308

In data de 18-06-2024, la sediul nou al Primariei Cernica, orele 14:00, a avut loc lansarea cartii - "Comuna Cernica - File de istorie", realizata de mai multi membri si colaboratori ai Portalului Vox Cernica.

Materializarea acestei carti s-a facut la initiativa si cu sprijinul D-lui Primar Gelu Apostol, si Consiliului Local al Primariei Cernica.

Evaluare utilizator: 1 / 5

Steluță activăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

Echipa noastră, Progresul Cernica, a reuşit inca o victorie importanta cu una dintre fruntasele seriei a 3-a, CS Balotesti, cu scorul de 2-1 (1-0).

In minutul 10 o patrundere frontala a atacantului nostru Andrei Enciu, portarul advers il blocheaza prin fault, si arbitrul dicteaza lovitura de pedeapsa de la 11 m care se impune in asemenea situatii.. Executa, cu precizie, Radu Ionut si echipa noastra a condus cu 1-0.

Repriza a doua are o desfasurare dramatica: in minutul 81, dupa o greseala colectiva a apararii noastre oaspetii egaleaza. La scorul de 1-1 portarul nostru, Popescu, in postura de ultim aparator comite fault, este dictata lovitura de la 11 m ce s-a impus. Dar tanarul nostru portar Popescu apara magistral lovitura de pedeapsa. Si intr-un final dramatic, in min 90, Croitoru Mihai, "croseteza" cativa adversari are o executie de mare

clasa, scorul devine 2-1 cu care se incheie meciul.

Echipa noastră – care, iarasi!, a avut mulţi jucători indisponibili sau suspendaţi, a aliniat următoarea formaţie

- Portar : Popescu Andrei
- Fundasi: Tudor Pană, Tutunaru Aurel, Bivolaru Alexandru, Sava Andrei:
- Mijlocasi: Marcio Ferreira, Tudose Adrian (min 76 Dedu Constantin), Croitoru Mihai, Colţatu Mihai (min 74 Ştefan Viorel)
- Inaintaşi: Radu Ionuţ (min 64 Salaman Cosmin), Enciu Andrei

Loc

Echipa

M

V

E

I

G

Puncte

1.

ACS BERCENI

18

12

3

3

37-17

39

2.

CS ŞTEFĂNEŞTI

18

10

4

4

31-17

34

3

CS AFUMATI                          

19

9

6

4

42-19

33

4.

FC CARACAL  

19

9

6

4

23-14

33

5.

CS BALOTESTI

19

9

5

5

27-18

32

6.

VIITORUL DOMNEŞTI

19

9

2

8

24-26

29

7

PROGRESUL CERNICA 

19

8

2

9

25-30

                26

8

INTER CLINCENI

18

7

4

7

22-28

                25

9

CS VIŞINA NOUĂ        

18

4

9

5

17-20

21

10.

FC VOLUNTARI  

18

3

6

17-21

18

11.

 CS TUNARI    

19

4

4

11

26-42

16

12.

FCM ALEXANDRIA

18

2

5

11

18-33

11

13.

CONCORDIA CHIAJNA  II

18

2

5

11

14-38

11

 

3000 Caractere ramase


Vox Cernica TV